Protest la Iaşi în faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

Cu trei zile înainte de sărbătoarea ortodoxă a Sfintei Parascheva, câteva sute de oameni au protestat astăzi la Iași în fața Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, nemulțumiți că autoritățile au decis ca anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, să permită doar locuitorilor din Iași să se închine la moaștele Sfintei ,care este considerată protectoarea Moldovei, însă explicațiile autorităților nu au fost de natură să îl mulțumească pe purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, preotul Constantin Sturzu, care consideră că ar fi vorba despre discriminare:

Constantin Sturzu: Este o situaţie fără precedent, nu s-a mai întâmplat aşa ceva, cel puţin în istoria cunoscută a acestei sărbători, este foarte grav faptul că se interzice deplasarea cuiva pe acest motiv la Iași, adică oricine poate veni de oriunde, dar nu pentru a intra în curtea Catedralei Mitropolitane decât dacă are buletin de Iași. Considerăm discriminatoriu și abuziv un astfel de lucru.

Realizator: Aflat chiar astăzi la Iași, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, le-a transmis celor nemulțumiți că într-o situație de criză sanitară ca cea actuală pelerinajul nu mai poate avea loc ca în anii trecuți:

Nelu Tătaru: Avem o sărbătoare religioasă într-un context pandemic. Haideţi să gândim că trebuie să adaptăm acest pelerinaj la pandemie, şi nu pandemia la pelerinaj, să ne gândim totuși la cei care sunt în spitale, la cei care şi-au pierdut viața și să ne gândim încă o dată la corpul medical. Suntem acolo şi noi avem credința în suflet, toți o avem, toți ne rugăm și la intrarea în schimb și la ieșirea din schimb și pentru cei pe care îi îngrijim.

Realizator: Decizia de limitare a pelerinajului dedicat Sfintei Parascheva a fost luat din cauza creșterii numărului de cazuri noi de infectare cu coronavirus, știut fiind că la procesiuni se adună anual la Iași sute de mii de oameni timp de mai multe zile. De exemplu, în cele trei zile de pelerinaj de anul trecut au fost la Iaşi 200 de mii de pelerini care au cheltuit 1,5 milioane de euro./apuscasu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 octombrie