Prim-ministrul statului german Bavaria, Markus Söder, a avertizat marţi că Germania ar putea „pierde controlul asupra pandemiei de coronavirus” şi a insistat că „trebuie făcut ceva săptămâna asta”. Oficialul german a făcut declaraţiile înaintea unei întrevederi a cancelarului german, Angela Merkel, cu liderii statelor federale. „Peste tot în jurul nostru sunt indicii extrem de negative. Din acest motiv, este important ca Germania să îşi stabilească acum cursul. Trebuie să acţionăm săptămâna asta, sau riscăm ca lucrurile să ne scape de sub control”, a declarat Markus Söder în conferinţă de presă. Oficialul german a mai spus că statele europene, inclusiv Spania, Franţa, Republica Cehia şi Olanda depun deja eforturi maxime pentru a stopa pandemia de COVID-19. Avertizând că „COVID-ul de toamnă nu este cu nimic mai slab sau mai periculos decât coronavirusul de martie şi aprilie”, Markus Söder a adăugat că „nu se doreşte o a doua închidere a ţării”, dar a subliniat că este nevoie de „conversaţii serioase” pentru a se evita o astfel de situaţie. Marţi, Germania a raportat 24.584 de noi cazuri de infecţie cu coronavirus, înregistrate în ultimele 7 zile. Săptămâna trecută, cancelarul Merkel a îndemnat germanii să respecte restricţiile impuse pentru stoparea epidemiei şi a avertizat că ar putea fi impuse restricţii cu mult mai dure în următoarele zile./mbaciu/pvelisar
(CNN INTERNATIONAL – 13 octombrie)