Atitudinea mai liberală a Armeniei, despre care am vorbit în partea precedentă a acestui articol, a provocat o răcire a relaţiilor dintre Moscova şi Ierevan. Astfel Kremlinul a transmis un avertisment clar Armeniei prin intermediul lui Yevgenii Prigoşin, un apropiat al lui Vladimir Putin. Acesta a declarat Agenţiei de ştiri ruse Regnum că „atâta vreme cât turcii nu trec graniţa Armeniei, au tot dreptul să intervină în conflictul din Karabah” – a declarat Prigoşin. Despre acesta am scris că este un miliardar care finanţează Grupul Wagner, o armată de mercenari ai Rusiei. Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie că firma lui Prigoşin s-a specializat în războiul hibrid, ca atare declaraţia sa în legătură cu conflictul din Nagorno-Karabah poate fi interpretată ca o poziţie neoficială, dar univocă a Kremlinului. Într-un interviu acordat de Prigoşin unui ziar turc, acesta a declarat că în timpul mandatului prezidenţial al lui Pasinjan în Armenia au apărut organizaţii neguvernamentale care alimentează conflictul din Nagorno-Karabah. Cu alte cuvinte, Prigoşin a legitimat intervenţia turcă în zonă şi i-a făcut responsabili pe preşedintele armean şi pe americani pentru declanşarea războiului.
Desigur acest lucru nu înseamnă că Moscova ar fi renunţat în mod oficial la Armenia şi ar fi lăsat terenul liber pentru Turcia şi Azerbaidjan. Având în vedere că fără Armenia, Rusia nu ar putea controla regiunea Caucazului de Sud, despre aşa ceva nu poate fi vorba. Însă Moscova a dorit să dea un semnal conducerii armene că dacă vor să beneficieze de un sprijin mai activ al Rusiei, atunci trebuie să-şi revizuiască atitudinea politică, cel puţin faţă de Moscova. Pe de altă parte, Alexandr Baunov, redactorul şef al publicaţiei Carnegie.ru scrie în analiza sa că descifrând mesajul lui Prigoşin ajungem la concluzia că o precondiţie a eventualei intervenţii în zonă a Rusiei este ca această să nu pară că ar fi o acţiune îndreptată împotriva Azerbaidjanului. Ca atare, este nevoie de un alt motiv decât intoleranţa Baku-ului faţă de minoritatea armeană. Şi acest „alt motiv” ar putea să fie pericolul treorismului.
Pe pagina de Facebook a Ministerului de Externe rus a apărut un comunicat, potrivit căruia Moscova este „profund îngrijorată” de ştirile care spun că din Siria şi Libia sosesc terorişti în zonă. „Atragem atenţia conducătorilor acestor state să ia măsurile necesare împotriva luptătorilor plătiţi şi să-i retragă pe mercenari din această regiune (e vorba despre Nagorno-Karabah n. r.)” – scrie documentul, care evită să nominalizeze ţările atenţionate.
To ce a reușit diplomaţia rusă a fost să îi aducă pe cei doi beligeranţi la masa negocierilor. Vinerea trecută miniştrii de externe ai Rusiei, Armeniei şi Azerbaidjanului s-au întâlnit în Moscova. După dezbateri, care au durat zece ore, sâmbătă părţile au semnat un acord de încetare a focului, care însă nu a fost respectat, părţile acuzându-se reciproc de încălcarea armistiţiului. Se pare că Azerbaidjan nu vrea să renunţe la soluţia militară a conflictului. Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev a declarat vineri că „acel status quo, care putea să fie baza soluţionării conflictului până acum, deja nu mai există”. Liniile de apărare cele mai importante ale armenilor au fost străpunse – scria Agenţia de ştiri MTI. Status quo-ul despre care a vorbit Aliyev este menţinut de Armenia cu mari sacrificii materiale şi politice. Moscova își dorește de multă vreme să-i convingă pe conducătorii armeni să renunţe la o parte a teritoriilor controlate de ei în schimbul regiunii Nagorno-Karabah. Oferta însă nu a fost acceptată de niciun guvern armean, pentru că echivala cu o sinucidere politică. Nagorno-Karabah are o suprafaţă de 4000 de kilometri pătraţi şi este locuită de 150.000 de armeni. Regiunea este ca o insulă înconjurată de zone locuite de azeri. Atunci când s-a încheiat primul război în anul 1994, Armenia a mai primit un teritoriu de 7000 de kilometri pătraţi ca să aibă un coridor cu Nagorno-Karabah. Pe aceste teritorii au locuit azeri, care au fost nevoiţi să refugieze în alte părţi ale Azerbaidjanului, la fel cum şi sute de mii de armeni s-au refugiat din Azerbaidjan în Armenia în perioada anilor 1988 – 1992. Moscova ştie că timpul nu lucrează pentru Armenia, a cărei populaţie scade, ci pentru Azerbaidjan, care datorită rezervelor de petrol este tot mai puternică din punct de vedere economic şi militar. Potrivit analizei făcute de Carnagie.ru conflictul armat de acum se va încheia cu rezultatul la care se putea ajunge prin negocieri, şi anume retrocedarea teritoriilor deja nelocuite de nimeni, dar care aparţineau Azerbaidjanului, către această ţară şi amânarea rezolvării statutului Nagorno-Karabah pentru o dată ulterioară.
Székely Ervin, RADOR
