Zaharova, despre posibilitatea încetării dialogului cu UE

Rusia i-a dovedit timp de decenii Ocidentului că este un partener de încredere. Pentru colegii occidentali a sosit timpul să facă la fel, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova. Întrebată dacă sunt posibile în continuare relații reciproce cu UE și dacă este posibil ca noile sancțiuni antirusești să devină „picătura care a umplut paharul”, Zaharova a răspuns că partenerii occidentali trebuie întrebați ce încearcă să obțină. „Dacă vorbim despre Federația Rusă și despre afacerile, despre problemele în care Uniunea Europeană participă împreună cu Rusia, ca stat, când i-a tras pe sfoară Moscova din punct de vedere politic pe colegii din UE? Poate că am întrerupt aprovizionarea cu gaze, poate că nu am fost corecți pe terenul diplomației energetice – când s-a întâmplat așa ceva? Am livrat zeci de ani resurse, zeci de ani am fost un operator de încredere, în ciuda faptului că în țara noastră s-a schimbat nu doar numele (țării – n.trad.), ci și structura politică, așa cum au fost livrate resursele, așa și sunt livrate”, a arătat Zaharova pe postul de televiziune „Rossia 24”. Rusia nu are de ce să justifice că este un partener de nădejde, a arătat Zaharova. „În momentele de criză pentru partenerii noștri occidentali, noi le-am venit mereu în ajutor”, a subliniat purtătorul de cuvânt al MAE al Rusiei. „Întrebați-i pe ei ce au în vedere și să demonstreze acum că sunt parteneri de nădejde”, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Federației Ruse. /snicolau/ilapadat

(www.ria.ru – 14 octombrie)