Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură începe plata subvenţiilor către fermierii care au depus cereri anul acesta

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură începe plata subvenţiilor către fermierii care au depus cereri anul acesta. Într-o primă etapă, până la începutul lui decembrie, vor fi virate aproximativ 80 la sută din aceste sume, apoi şi restul banilor. În judeţul Mehedinţi, agricultorii au mai mult ca oricând nevoie de aceşti bani, după ce au traversat una dintre cele mai secetoase veri din ultimii ani, iar recolta a fost slabă. A aflat care este situaţia corespondentul RRA, Mihai Bădescu:

Reporter: Subvențiile pentru anul acesta sunt așteptate de fermierii din Mehedinți. Aceștia spun că au traversat una dintre cele mai dificile perioade, cu pierderi mari din cauza secetei.
-: Banii ăştia ne ajută foarte mult. Ei mai acoperă din pierderile pe care le ai la diverse culturi, pentru că seceta de anul ăsta ne-a afectat la culturile prășitoare, culturi care până la jumătatea verii au arătat foarte bine.
-: Cheltuielile pentru un hectar de plantație sunt foarte mari. Mai ales când este un an ploios trebuie să stropești după fiecare ploaie. N-ai stropit…
-: Trebuie să luăm în considerare că fermierul o dată pe an ia bani, atunci când ia subvenţii şi trebuie un an să ţină din acei bani, să facă toate lucrările pe terenuri, bunăstarea animalelor și așa mai departe.
Reporter: Reprezentanţii APIA Mehedinţi spun că prima tranșă a subvențiilor va intra în conturile celor 21.000 de fermieri începând de la noapte.
Veronica Lungu: Cuantumul plăților va fi de fapt un avans ce va fi acordat în sumă de 70 până la 85% din sumele cuvenite fiecărui fermier.
Reporter: Veronica Lungu, purtător de cuvânt. Restul sumelor vor fi acordate după data de 6 decembrie./aburtica/aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 octombrie