Șefii de stat și de guvern din țările membre ale Uniunii Europene reuniți la Bruxelles au finalizat o prima rundă de discuții privind relațiile Uniunii cu Marea Britanie. Potrivit președintelui Klaus Iohannis, care reprezintă România la Consiliul European, dialogul privind un acord cu Regatul Unit nu a făcut progrese suficiente, însă liderii europeni au încurajat echipa de negociere să continue.
Klaus Iohannis: Pentru noi, în România, este clar, și am spus acest lucru, noi ne dorim un acord, este necesar, este calea cea mai bună pentru a garanta un parteneriat solid între Uniunea Europeană și Regatul Unit pentru mulți ani de acum încolo și este evident foarte important și pentru cetățenii noștri care trăiesc în Regatul Unit, dar și pentru firmele noastre care fac afaceri cu Regatul Unit.#HUN/csimion
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 octombrie