Joi, 15 octombrie, cântărețul, instrumentistul şi compozitorul irlandez Chris de Burgh împlineşte 72 de ani. Artist sensibil şi romantic, reprezentant al genului muzical art pop-rock, compozitor şi interpret al unor cântece cu teme religioase, istorice sau romantice, el a vândut peste 45 de milioane de albume în întreaga lume, iar melodia sa „The Lady in Red” i-a adus celebritatea, cucerind, cu mai bine de 30 de ani în urmă, toate topurile muzicale internaţionale şi inimile a milioane de oameni de pe întreg mapamondul, care au trăit remarcabile poveşti de dragoste, pe muzica lui.

de Razvan Moceanu

Christopher John Davison s-a născut la 15 octombrie 1948, la Venado Tuerto, în Argentina, fiind fiul colonelului Charles Davison, fost şef al statului major general în India, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi diplomat britanic, și al lui Maeve Emily de Burgh, o secretară de origine irlandeză şi însoţitoare a soţului ei în misiunile diplomatice din întrega lume.

Chris a petrecut o mare parte din primii săi ani în Malta, Nigeria și Zair, alături de părinţii săi, apoi familia Davison s-a stabilit la Bargy Castle, County Wexford, Irlanda, într-un castel construit în secolul al XII-lea, pe care bunicul său matern, Sir Eric de Burgh, un ofițer al Armatei Britanice, îl cumpărase în anii ’60. Castelul a fost transformat în hotel, iar tânărul Chris a început să cânte pentru invitați, manifestându-şi încă de tânăr abilităţile muzicale. La debutul carierei muzicale, el a luat numele „de scenă” al mamei sale, de Burgh.

Chris de Burgh a frecventat cursurile colegiului Marlborough, din Wiltshire, apoi a absolvit Trinity College, la Universitatea din Dublin, având un Masterat în istorie, franceză şi engleză. Pe perioada facultăţii a început să compună muzică pop.

(Photo by THOMAS FREY / DPA / AFP)

În anul 1974, a semnat primul său contract cu A&M Records, și a cântat în deschiderea trupei Supertramp, în turneul „Crime of the Century”.

În acelaşi an, a lansat şi primul său album, „Far Beyond the Castle Walls”, cu care nu a reușit să se impună, iar în 1975, lansează single-ul “Flying”, care nu s-a bucurat de succes în Marea Britanie, în schimb a staţionat în topul din Brazilia timp de 17 săptămâni.

În anul 1977 s-a căsătorit cu Diana, care avea să-i dăruiască doi fii, Hubie și Michael, și o fiică, Rosanna.

Primul său succes remarcabil a fost single-ul „Don’t Pay the Ferryman”, lansat în septembrie 1982, în acelaşi an înregistrând un succes cu albumul „The Getaway”.

În aprilie 1984, Chris de Burgh a lansat single-ul „High On Emotion”, apoi a intrat în top U.K. cu single-ul „Best Moves”.

În anul 1986, lansa albumul ”Into the Light”, iar melodia ”The Lady in Red”, al doilea single de pe album, a spart orice barieră, obţinând un succes fulminant şi accesul în toate topurile muzicale internaţionale.

”The Lady in Red” a fost inspirat de prima întâlnire a artistului cu Diane, cea care avea să-i devină soție, iar cântecul vorbeşte despre sentimentele trăite de artist, la prima întâlnire cu cea care avea să devină aleasa inimii sale, care purta o rochie roșie care o făcea să arate absolut fermecător.

”The Lady in Red” urma să devină cel mai bine vândut single din cariera lui Chris de Burgh, ocupând, în anii 1986 şi 1987, primul loc în topurile muzicale europene şi americane.

Interesant este faptul că pe albumul de succes ”Into the Light”, se afla şi piesa “For Rosanna“, compusă de Chris de Burgh în 1984, pentru a sărbători naşterea fiicei sale, Rosanna.

În anul 1987 a reînregistrat „A Spaceman Came Travelling”, single cu care a intrat în topurile din Marea Britanie, iar în toamna anului 1988, a lansat un alt album de succes, „Flying Colours”, cu care a ajuns pe locul întâi în Marea Britanie şi pe locul al doilea în Elveția.

În anul 1991, după războiul din Golf, de Burgh a donat refugiaţilor kurzi toate drepturile băneşti care i-au revenit în urma vânzărilor albumului „The Simple Truth”.

În anul 1997 s-a mutat, alături de familia sa, de la Dublin la Enniskerry, comitatul Wicklow, Irlanda, în acelaşi an compunând piesa „There’s a New Star Up in Heaven Tonight”, în memoria Dianei, Prinţesă de Wales, decedată într-un tragic accident.

În anul 1998, a jucat un rol în filmul „How to Cheat in the Leaving Certificate”, o producţie independentă irlandeză, în regia lui Graham Jones, iar între anii 1999 şi 2010, Chris de Burgh a fost compozitorul şi co-producătorul tuturor pieselor sale, alături de producătorul Chris Porter.

(Photo by BEHROUZ MEHRI / AFP)

În 6 decembrie 2003, fiica sa sa, Rosanna, a câștigat Miss World, pentru Irlanda, iar în anul 2006, Chris a atras atenţia opiniei publice, după ce a cumpărat, cu suma de 14400 de lire sterline, o scrisoare rară din Primul Război Mondial, scrisă de un soldat necunoscut, care a fost martor direct la Armistiţiul de Crăciun din anul 1914.

În anul 2008, a fost înregistrat cel mai notabil succes al său, după hit-urile anilor ’80, albumul „Footsteps”, cu care a ajuns până pe locul 4 în Marea Britanie, şi doar pe 12 în Danemarca.

Alte melodii succes ale lui Chris de Burgh sunt ”Midnight in Moscow”, ”Sight and Touch”, ”Missing You”, ”Say Goodbye To It All”, ”Spanish Train”.

Artistul s-a remarcat şi prin interesul acordat istoriei, profesia sa de bază, şi mai ales aspectelor legate de cele două Războaie Mondiale, legătura dintre muzică şi istorie făcându-se simţită şi în cântecele sale, în care se fac referiri la eroismul soldaților și la scene de luptă.

În 19 noiembrie 2015, Chris de Burgh a susţinut un concert la Sala Palatului din Bucureşti şi a cucerit publicul prin simplitate şi romantism. Artistul a readus atunci la viaţă o parte dintre cele mai frumoase hituri ale anilor ’80 şi a stârnit emoţie doar cu un pian şi o chitară. Cum concertul artistului venea după doar 20 de zile de la tragedia din clubul Colectiv, cântărețul irlandez a transmis condoleanțe celor care au pierdut persoane dragi în urma tragediei iar în memoria celor dispăruţi, Chris a dorit să cânte „Yesterday”, melodie a trupei The Beatles.

Cel mai recent album al lui Chris de Burgh este ”A Better World”, lansat în 2016, al 26-lea album de studio al său, pe care artistul l-a promovat în concerte.

Chris de Burgh deţine propria sa casă de discuri, „Ferryman Productions”, înfiinţată în martie 2004.

Până în prezent, cariera lui Chris de Burgh, întinsă de-a lungul a peste 40 de ani, înseamnă albume de studio de succes, peste 3000 de concerte susţinute în întrega lume şi vânzarea a peste 45 de milioane de discuri în întrega lume, în urma acestora artistul primind peste 200 de discuri de aur sau platină.