Racordarea clienţilor casnici la sistemul de distribuţie a gazelor naturale este gratuită, iar costurile operatorilor vor fi recuperate ulterior prin tarifele de distribuţie, potrivit unui Ordin al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, publicat în Monitorul Oficial.
Măsura este criticată însă de companiile de distribuţie, dar şi de anumiţi analişti. Aceştia spun că este o decizie populistă, care va încărca inechitabil factura tuturor consumatorilor.
Reporter: Reprezentanții Federației Companiilor de Utilități din Energie – ACUE spun că noul ordin nu ține cont de principiul eficienței economice, astfel că racordarea unui client este obligatorie indiferent de distanța dintre acesta și conducta de gaze.
Pe de altă parte, adaugă ei, dacă aceste costuri de racordare vor fi recuperate prin tarife de distribuție, asta înseamnă că toți consumatorii, inclusiv cei vechi, adică cei care și-au plătit racordarea, vor suporta aceste costuri în facturile viitoare, ceea ce este inechitabil. Mai mult, spun aceștia, nici companiile de distribuție și nici firmele autorizate pentru lucrări de racordare nu au capacitatea tehnică și nici personal pentru a gestiona o creștere exponențială a cererilor, fapt care va determina întârzieri pentru întreg procesul de racordare și depășirea termenelor legale.
În plus, nu există bugete pentru eventuala avalanșă de cereri de racordare, în condițiile în care operatorii investesc deja în modernizări și extinderi de rețea planificate. Iar modificările legislative nu precizează care este perioada de recuperare a acestor investiții, astfel încât operatorii de distribuție să poată menține tarifele la un nivel suportabil pentru consumatori.
Ca atare, ACUE solicită realizarea unui studiu de impact inainte de a fi introduse aceste modificări legislative, studiu care să arate analiza post-beneficiu, o analiză care să indice eficiența acestor investiții, plătită în final de toți consumatorii./rjurubita/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 15 octombrie