Numărul lucrătorilor din spitalele și clinicile din România infectați cu SARS-CoV-2 ar putea fi mai mare decât cel raportat oficial. Un studiu pe această temă, făcut de Federația „Solidaritatea Sanitară”, arată că 10 % dintre cei care au răspuns la întrebări au avut deja COVID-19, ceea ce, potrivit cercetării, ar indica un potențial total de 30.000 de lucrători din sistemul sanitar, în loc de 6.300, numărul celor cunoscuți că au fost sau nu infectați. Asistentele medicale au ponderea cea mai mare din totalul angajaților din sănătate și au procentul cel mai mare de infectare dintre categoriile profesionale. Au participat la studiu 1.709 salariați, 1.130 dintre ei furnizând răspunsuri complete, potrivit Fundaţiei „Solidaritatea Sanitară”. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 octombrie)/geftene/denisse
Acasă ROMANIA Coronavirus Studiu: Numărul lucrătorilor din sistemul sanitar infectaţi cu SARS-CoV-2 ar putea fi...