Comunicat de presă Asociația CONIL

Toamna își intră în drepturi iar noi continuăm să susținem drepturile copiilor, tinerilor și adulților cu dizabilități. Cum?  Ei bine, lansând proiectul Friends Beyond Borders, un proiect ce vizează conștientizarea situației în care se găsesc aceste persoane și familiile lor!

 Poți fi și tu parte din acest proiect unic trimițând un cadou misterios (“ mystery gift”) către un copil, tânăr sau adult cu dizabilități din România sau Bulgaria, tări ce au intrat în acest joc al prieteniei. Proiectul își propune să dărâme bariarele și să îndepărteze stigma celor atipici, creând o punte solidă a prieteniei, bunătății și recunoștinței, o punte spre o viață cât mai normală a persoanelor cu dizabilități.

Obișnuiam să-i fac lui Kuky, fiul meu, un copil cu nevoi speciale, cadouri anonime pe care pretindeam că le-am primit de la tineri ce îl apreciau și care doreau să-i fie prieteni. Știam că asta își dorește cel mai mult, prietenia și acceptarea celorlați… Sunt deosebit de onorată și fericită că valorile pe care Asociația CONIL le-a cultivat și promovat de-a lungul anilor sunt duse mai departe prin vocea și acțiunea foștilor noștri elevi. Un proiect misterios în care dorim să cream punți de legătură între cei tipici și cei cu nevoi speciale, dărâmând barierele dintre ei! Felicit echipa de voluntari inimoși ce au ales să susțină și să se implice în scrierea, promovarea și implementarea acestu proiect! Gestul lor ne dă siguranța că împreună putem construi cu adevărat o lume mai bună pentru toți copiii! ne spune Adela Hanafi, președinte Asociația CONIL

Proiectul a fost pus la cale de o tânără studentă de numai 20 de ani crescută în spiritul CONIL, ce a integrat valori precum prietenia, acceptarea și toleranța! Acestea sunt valorile pe care Sara Ismail,  studentă în anul II la Hanze University, Groningen, Olanda le promovează alături de o echipă de alți cinci voluntary internaționali prin proiectul Friends Beyond Borders. Sara a aplicat cu entuziasm la un concurs international de proiecte lansat de The Starling Collective, susținut de mișcarea Giving Tuesday, USA iar proiectul său a fost declarant câștigător, alături de alte 49 proiecte depuse de persoane din 29 țări, din mii de proiecte!

Prin proiectul Friends Beyond Borders ne dorim să atragem atenția asupra copiilor, tinerilor și adulților cu dizabilități, asupra nevoilor lor de acceptare, integrare și incluziune socială.

Copiii, tinerii și adulții cu dizabilități nu sunt aproape deloc prezenți în media fapt ce reprezintă un alt factor care contribuie la marginalizarea lor! Am venit cu ideea cadourilor între cei tipici și cei cu dizabilități tocmai pentru a încerca o normalizare a legăturii dintre oameni, indiferent de abilitatea sau dizabilitatea lor. Nu m-am gândit nici o secundă că proiectul meu va fi declarat câștigător în cadrul concursului de proiecte The Starling Collective propus de  mișcarea Giving Tuesday USA iar această recunoaștere mă motivează să duc această luptă pentru drepturile persoanelor cu dizabilități mai departe!   ne spune Sara Ismail, inițiatoarea proiectului.

 Ne dorim ca poveștile de prietenie dintre copiii, tinerii și adulții cu dizabilități și cei tipici să înconjoare lumea și să fie un exemplu care să îi ajute și pe cei mai sceptici în a descoperi minunea ce stă în spatele fiecărui om, indifferent de abilitatea sau dizabilitatea sa!

Detalii despre proiect  https://www.facebook.com/fbb.project și pe pagina https://www.facebook.com/ScoalaCONIL/ unde vor fi postate toate informațiile referitoare la înscrierea ca participant în proiect.

Detalii,  Irina Ismail – 0784.412.222

Informații suplimentare  fbb@conil.ro