Pe când se instaura stâpânirea habsburgică în Bucovina (1775), Câmpulung era un târg aşezat pe malurile râului Moldova. Curând avea să se extindă şi pe cursurile afluenţilor, pentru că negoţul atrage oamenii, iar aceştia (unii trecuseră munţii, venind din Transilvania) aveau nevoie de spaţiu. În 1866 administraţia austriacă l-a ridicat la rangul de oraş, iar construirea primei căi ferate ce îl lega de Dărmăneşti i-a dat un nou impuls să se dezvolte. Prelucrarea lemnului, exploatarea minereurilor (fier, cupru, plumb, zinc), comerţul, toate aceste activităţi profitabile au făcut din Câmpulung Moldovenesc un oraş de luat în seamă. Aşa se face că în 1907 împăratul Franz Joseph a emis decretul de înfiinţare a unui gimnaziu cu opt clase şi cu două limbi de predare, româna şi germana. Câmpulungenii de multă vreme îşi doreau „o şcoală mai înaltă, şcoală latinească, gimnaziu care să pregătească tineretul pentru studiul universitar, din care să iasă preoţi, profesori, judecători, avocaţi, medici, ingineri” (prof. Ioan Bileţchi, Din trecutul Câmpulungului Moldovenesc). După Unirea din 1918, gimnaziul avea să poarte numele lui Dragoş Vodă, iar predarea avea să se facă în limba română.
Vasile Mândrilă s-a născut la Câmpulung în 1900. Era bun de luat la oaste pentru Împărăţia habsburgică atunci când a început Primul Război. A fost trimis pe front în Italia, împreună cu mulţi alţi bucovineni. După o vreme petrecută într-un lagăr de prizonieri, a putut să se întoarcă acasă. Deşi zgârcit la vorbă, totuşi povestirea sa despre Câmpulungul României Mari este interesantă.
„Despre oraşul Câmpulung de atunci, din 1919, ce ne puteţi spune?… Erau evrei mulţi?
Da, erau destui. Erau şi români, jumătate… români, nemţi. Pe-atuncea eram puţini muncitori şi eram tare [des] întrebaţi <Mă, vii mâine la mine şi coseşti? Vii mâine şi scoţi cartofii?… Mă, mai cată pe cineva şi [veniţi]…>.
Dar negustori români erau? Cine erau mai mulţi, negustorii evrei sau români?
Erau!.. Evreii [întâi] şi-al doilea nemţii, austriecii şi după aia românii. […] Noi, într-un fel, trăiam mai bine cu evreii. […] Tata meu o început să fie negustor şi anume cum?! Aveam un preot foarte naţionalist şi a zis: <Mă, Spiridoane>, pe tata meu îl chema Spiridon, <măi, ar fi bine să faci şi tu o crâşmă-n capul satului>, că erau [deja] două cârciumi evreieşti. Tata s-a dus la primar şi-o cerut loc. Şi-o cerut loc aici, înaintea gării, că-s mai mulţi clienţi, poate să vie [clientul direct] de pe tren. Şi l-o luat pe tatăl meu şi l-a dus la Cernăuţi şi o căutat pe inginerul constructor, să vie la capătul oraşului şi să-i arate popa unde să facă clădirea. A venit inginerul, s-o uitat, o măsurat şi [a zis:] <Domnule Mândrilă, vino încoace, părinte, uite aici, întâi şi întâi trebuie [să aducem] material. Facem aici în curte, luaţi o pompă, faci o groapă de câţiva acri alături, să curgă apa din pompă în groapă. Şi să-mi aduci un vagon de var şi să-mi aduci 24 de metri [cubi] de nisip şi 20 de stânjeni de piatră pentru clădire.> Când a auzit tata meu, era sărac, de unde să scoată? Preotul zice: <Eu îţi dau toţi banii care îţi trebuie, eu nu mă tem că o să-i pierd.> Peste o lună vin cu maiştrii…
Şi banii i-a dat înapoi preotului?
Da, a avut un comerţ aducător de bani, aşa… Toţi oamenii îl iubeau pe tata meu.
Şi cu ce se mai ocupau românii pe aici?
Transportul buştenilor, transportul scândurilor la gară, de la Fundu Moldovei, de la Sadova, de la Vamă. Aduceau toate scândurile, toate astea, aici…
Pământ aveau? Aveau păduri?
Aveau, erau bogaţi de pământ, familii erau puţine în sate… Oamenii trăiau mai mult cu crescătorii de vite, oi, capre şi cu aceea se întreţineau şi le duceau mai departe să le vândă.
Dar şcoli în limba română erau?
Erau! Sigur, erau mai mulţi români. Erau şi nemţi, austrieci… Jumătate de bancă era română, jumătate era austriacă. Şi se împăcau, nemţii învăţau limba noastră…
Era liceu românesc în Câmpulung?
Da, numai românesc, că nemţii nu aveau, nemţii se duceau [să înveţe] mai departe.
Şi cum se numea liceul?
<Dragoş Vodă>, după război, <Dragoş Vodă>…
Legăturile cu România erau dinaintea Primului Război Mondial. Aveaţi ziare?
Da, aveam ziare, <Glasul Bucovinei>, era primul ziar românesc pentru Bucovina. […] Venea numai o dată pe săptămână, pe-atuncea.”
[Interviu de Octavian Silivestru, 1998]
