Plenul Parlamentului a decis ieri numirea deputatului PSD, Florin Iordache, în funcția de președinte al Consiliului Legislativ. Vorul a fost secret, cu buletine. Mandatul şefului acestei instituţii nu este limitat, mai exact el poate rămâne în funcţie cât doreşte, pentru că în lege nu este prevăzută nicio procedură prin care să poată fi revocat. Fostul preşedinte al Consiliului Legislativ a demis în vara acestui an, după 17 ani de mandat. Are detalii Alina Stănuţă:
Reporter: Deputatul PSD şi fost ministru al justiţiei, Florin Iordache, susţinut de social-democraţi, a primit 185 de voturi ‘pentru’ şi 43 ‘împotrivă’ din partea colegilor din Parlament pentru a ocupa funcţia de şef al Consiliului Legislativ. El i-a avut contracandidaţi pe fostul preşedinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, susţinut de PNL, care a primit 41 de voturi ‘pentru’ şi 187 ‘împotrivă’ şi pe secretarul general al Consiliului Legislativ, Ionuţ Duli Mazâlu, care a primit doar 2 voturi ‘pentru’ şi 226 ‘împotrivă’. Pentru funcţia de şef al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ, a fost ales senatorul USR, George Dircă. El a primit 174 de voturi ‘pentru’ şi 17 ‘împotrivă’. În timpul dezbaterilor generale din Parlament, deputatul USR, Cătălin Drulă, a subliniat că această instituţie nu trebuie să fie o destinaţie pentru oameni care au o istorie în justiţie nefastă şi a reproşat faptul că numirile s-au făcut în grabă și netransparent. El spunea că USR s-a opus acestui calendar accelerat şi a făcut apel ca
voturile să fie date de viitorul Parlament. Şi liderul de grup al PNL din Camera Deputaţilor, Florin Roman, spunea că liberalii îl susţin pe Augustin Zegrean penrtu funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ, deoarece este o persoană integră şi competentă, cu o carieră profesională ireproşabilă, care nu a fost implicat în episoade neplăcute ale justiţiei, nu are nicio legătură cu Ordonanţa de Urgenţă 13 sau cu recursul compensatoriu./avladucu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 octombrie