Directorul general al postului naţional de radio din Bulgaria a demisionat

Directorul general al postului naţional de radio din Bulgaria, BNR, Andon Baltakov, a trimis o scrisoare preşedintelui Consilului Mediilor Electronice (SEM), Betina Joteva, în care solicită rezilierea înainte de termen a contractului prin care a preluat conducerea BNR, începând cu data de 1 noiembrie 2020. „Sunt extrem de revoltat de lipsa voinţei manageriale de modificare a legislaţiei bulgare, care să garanteze un post de radio naţional independent şi complet liber, fără amestecuri politice” – a declarat Baltakov. Potrivit directorului general al BNR, în raportul ministrului culturii, Boil Banov, prin care se propune proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii radioului şi televiziunii, a fost înlocuit textul aprobat de postul naţional de radio. „Principalele modificări solicitate de radioul public sunt excluse din textul depus, însă sub acestea se află aprobarea directorului general al BNR primită acum o lună pentru un alt proiect de lege. Se falsifică şi se manipulează opinia mea în calitate de director general al Radioului Naţional Bulgar”, a explicat Baltakov. Acesta a adăugat că proiectul de lege propus spre discuţie nu este cel în care un grup de lucru format din reprezentanţii BNR, ai Televiziunii Naţionale Bulgare, SEM, diverselor ministere şi experţi în mass-media au investit sute de ore şi cunoştinţe. „Ultima versiune a proiectului, care se află în posesia mea, este datată 25 iunie 2020 şi a fost trimisă BNR pe data de 10 iulie. Am avut o lună la dispoziţie pentru a-mi exprima părerea cu privire la unele dintre problemele pe care le avea Consiliul de Miniştri, am făcut acest lucru şi am trimis documentul Ministerului Culturii pe 10 august. O lună şi jumătate mai târziu, primim un proiect de lege pe care BNR nu l-a văzut. Acolo figurează numele BNR care ar fi elaborat acest proiect de lege printr-un grup de lucru. Nu, nu este aşa. De aceea, poate că ministrul culturii, Boil Banov, ar trebui să demisioneze, deoarece manipulează munca unui grup de lucru. Ceea ce m-a indignat cel mai mult este faptul că se afirmă că BNR susţine acest proiect de lege. BNR a susţinut un alt proiect de lege, care nu a fost pus de fapt în discuţie publică”, a subliniat Baltakov./ddaniela/cvanatoru

(www.bnr.bg – 22 octombrie)