Realizator: Spania a devenit prima țară din Uniunea Europeană și a șasea din lume care depășește un milion de contaminări cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei. Valul doi al epidemiei afectează Spania în pofida restricțiilor de circulație între regiuni și zone cu focare, iar autoritățile pregătesc noi măsuri.
Corespondenţă din Madrid – Reporter: Annamaria Damian – Autoritățile atrag atenția că urmează zile și mai grele, așa că nu exclud impunerea unui nou decret privind starea de urgență, cu restricții pe timp de noapte. Ministrul sănătății a spus că va discuta această chestiune cu reprezentanții ministerelor regionale. Motivul este că restricțiile pe timp de noapte nu sunt prevăzute în nicio lege spaniolă, așa că este nevoie de o procedură parlamentară. Dacă se ajunge la un acord, măsura ar putea fi impusă în intervalul orar 0:00-6:00.
Premierul Pedro Sanchez a afirmat că este important de știut dacă executivul regional al Madridului ar fi de acord cu o asemenea măsură și dacă ar solicita-o, pentru că principalul partid de opoziție, care deține puterea la nivel regional, a spus în mai multe rânduri că nu va vota din nou o stare de urgență./ahincu/cvanatoru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (22 octombrie)