Activitatea de servire și consum în restaurante, localurile publice, hoteluri, cafenele, baruri și cluburi de noapte din ţinutul Primorie, din Rusia, va fi redusă, ele vor funcţiona până la ora 23:00, din cauza răspândirii infecţiei cu coronavirus.
„Programul unităților de catering va fi redusă, până la ora 23:00, pentru a preveni cazurile de încălcare a distanțării sociale”, a precizat într-un comunicat guvernul local, postat pe site-ul instituţiei.
Se precizează faptul că, în acest interval orar, aceste instituții sunt frecventate, în principal, de către persoane a căror vârstă este cuprinsă între 30 și 40 de ani. De asemenea, se subliniază faptul că în localurile de alimentație publică se înregistrează în mod frecvent încălcarea distanţării spociale.
Şeful departamentului teritorial al Rospotrebnadzor, Tatiana Detkovskaia, a menționat că în nouă municipalități, din ţinutul Primorie, pragul epidemic de gripă şi de contractare a unei infecţii respiratorii sau răceli de sezon a fost depășit cu peste 15%./vdraguta/sdm2
(www.russian.rt.com – 23 octombrie)