Traian Berbeceanu este noul prefect al Bucureştiului

Bucureștiul are de astăzi un nou prefect. Traian Berbeceanu a depus jurământul de învestire și le-a promis locuitorilor capitalei că le va oferi soluții, nu scuze sau justificări. La ceremonia de preluare a funcției au fost prezenți primarul general ales al Bucureștiului, Nicușor Dan, dar și mai mulți miniștri, precum cel de interne, Marcel Vela, care i-a spus noului prefect că va avea de gestionat mai multe probleme într-o perioadă complicată, precum protecția sanitară a bucureștenilor și pregătirea alegerilor parlamentare. Traian Berbeceanu îl înlocuiește în funcție pe Gheorghe Cojanu, demis ieri de guvern și criticat de președintele Klaus Iohannis pentru că nu a avut un plan coerent de gestionare a epidemiei de COVID-19 în București./ahincu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 23 octombrie)