Într-o retrasă locuință modestă, la care se ajunge pe un drum prăfuit de țară, la Anchiano, în Italia, se năștea pe 15 aprilie 1452 Leonardo da Vinci. Înconjurată de măslini vechi de sute de ani, într-un peisaj suspendat în timp, încă foarte asemănător cu cel pe care îl descria Leonardo, casa sa din Anchiano rămâne un simbol al relației strânse pe care genialul artist renascentist a avut-o cu locurile natale înconjurate de dealurile înverzite care apar în fundalul multora dintre operele sale. Păstrând ceea ce a fost considerat în mod tradițional blazonul familiei Da Vinci, casa a fost restaurată la jumătatea secolului XX, apoi în anii ’80, în încercarea de a da exteriorului forma inițială, rurală, de secol XV. În interiorul casei pot fi văzute texte ale lui Leonardo și reproduceri ale unor desene ale sale înfățișând mediul rural toscan.
AFP PHOTO ALAIN JOCARD (Photo by ALAIN JOCARD / AFP)
În Franța, pe Valea Loarei, la Amboise, unde regele Clovis I al francilor a semnat un tratat de pace cu vizigoții, în 503, pe unde a trecut Ioana d’Arc, în secolul al XV-lea, în drumul ei spre Orleans, se găsește un celebru castel al cărui destin a fost strâns legat de istoria Franței, servind ca reședință a regilor, timp de patru secole, și primind luminați oaspeți, una dintre aceste fețe alese fiind inegalabilul Leonardo da Vinci, al cărui loc de veci este conservat în capela Saint-Hubert din curtea castelului. Aici, la câtva sute de metri de celebrul castel cu care este conectat printr-un labirint subteran, se află conacul în stil renascentist Château du Clos Lucé, unde a locuit Leonadro în ultima sa perioadă de viață, între 1516 și 1519, și de unde vedea impunătoarea reședință regală. În acest loc, unde Francisc I al Franței, care îl invitase pe Leonardo la curte numindu-l prim pictor al său, venea să stea la sfat cu artistul care îl onora cu prietenia sa, sunt expuse machete la scară naturală ale invențiilor acestuia. Tot aici, Leonardo a adus cu el mai multe picturi, între care ‘Mona Lisa’, cumpărată ulterior de Francisc I, și ‘Sfântul Ioan Botezătorul’, ambele opere aflându-se acum la Luvru. Din perioada petrecută de da Vinci aici, a rămas și un desen al vestitului Castel Amboise.
În centrul Amsterdamului, devenit la începutul secolului al XVII-lea unul dintre cele mai bogate orașe din lume, de unde plecau vase comerciale spre Africa, America de Nord sau Brazilia, Museum Het Rembrandthuis le oferă admiratorilor olandezului maestru al clar-obscurului, Rembrandt van Rijn, un crâmpei din cei 20 de ani petrecuți de artist în această casă istorică, exemplu impunător de arhitectură olandeză din secolul al XVII-lea, restaurată și deschisă ca muzeu din grija pasionaților de artă. Construită în 1606, în mod întâmplător chiar anul nașterii artistului, a fost cumpărată de acesta 30 de ani mai târziu, dar a ajuns să fie scena unei tragedii personale – soția sa și trei dintre copiii săi au murit aici, iar casa a devenit o povară financiară și a fost nevoit să o abandoneze. Multe dintre operele sale renumite, între care și ‘Rondul de noapte’, au fost pictate aici, în intimitatea studioului său cu migală organizat. La amenajarea casei ca muzeu a fost folosit chiar inventarul de licitație de la plecarea artistului din căminul său, pentru reconstituirea mobilierului și a obiectelor de secol XVII, ca și a ustensilelor și materialelor folosite de Rembrandt. O colecție aproape completă de gravuri ale sale cu peisaje, portrete și autoportrete, scene biblice, este expusă permanent în aripa nouă a muzeului, iar o colecție de coifuri și sulițe folosite de artist la pictarea scenelor biblice decorează acum pereții atelierului. Rembrandt, pasionat de obiecte neobișnuite, a adunat, în Camera Artei, o bizară serie de rarități realizate de mâna omului sau modelate de natură, de floră și faună din întreaga lume, incluzând busturi de împărați romani, sulițe, scoici, carcase de broască țestoasă și fluturi, reconstituite și expuse acum în casa-muzeu.
După copilăria petrecută la Haga și un popas în Anglia, pentru a deveni pastor, post-impresionistul olandez Vincent Van Gogh a ajuns ca misionar într-o regiune belgiană. Acolo a locuit intr-o casă austeră din Cuesmes, la periferia orașului Mons, o cetate fortificată de secol XII, devenită centru al mineritului de cărbune în timpul Revoluției industriale, în secolul al XIX-lea. Van Gogh a ajuns la Mons în 1878, ca predicator calvinist, și a plecat doi ani mai târziu, ca artist. Locuința sărăcăcioasă care l-a adăpostit a fost mediul în care van Gogh și-a început cariera artistică, cu teme inspirate din viața grea a celor din zonă, nenorocirile comunității miniere având un impact emoțional profund asupra sa, iar angoasa lui traducându-se în protretele cu trăsături aspre, care aveau să reapară frecvent pe parcursul creației sale. De aici, îi scria fratelui său Theo despre planurile de a da un alt scop vieții sale, impresionat de traiul minerilor. Astfel, a început să surprindă în schițe primele instantanee din viața acestora, tabloul ‘Mâncătorii de cartofi’ fiind inspirat de viața din Mons. Casa artistului a fost marcată de trecerea timpului, dar a fost readusă la viață de un grup de apărători ai patromoniului, în anii ’70.
(Photo by Ludovic MARIN / AFP)
De un adevărat parcurs inițiatic printre salciile plângătoare și iazurile presărate cu nuferi, rămase emblematice în tablourile pictorului francez Claude Monet, fondatorul școlii impresioniste, se bucură cei care vizitează Maison et Jardin de la Giverny, o oază de culoare a Normandiei, zonă a cărei istorie ne întoarce în vremurile paleoliticului, abundând de situri arheologice, castele prestigioase, grădini magnifice și muzee unice. În această zonă cu o vegetație abundentă, căminul artistului din ultimii 43 de ani de viață, transformat mai târziu în muzeu, conservă iazurile și faimosul pod japonez, reconstituite exact cu atmosfera în care le-a aranjat și le-a susprins artistul în opera sa. Narcise, lalele, rododendroni, glicine și iriși, urmate de maci și crini împodobesc grădina primăvara, trandafirii sunt în floare la început de vară, daliile, floarea-soarelui și nalba de grădină completează paleta toamnei, în timp ce interiorul casei cu nuanțe de roz, galben și albastru reflectă culorile florilor din grădină, cromatica interiorului fiind păstrată exact aşa cum a imaginat-o Monet.
Pe țărmul însoritei Costa del Sol, la Malaga, orașul fondat de fenicieni în jurul anului 1000 î.Hr și cucerit șapte veacuri mai târziu de romani, Casa Natal a cutezătorului cercetător al cubismului, Pablo Ruiz Picasso, situată în Plaza de la Merced, în inima centrului istoric al orașului, se alătură cu demnitate unor vestigii ca Teatrul Roman, Castelul de secol XIV Gibralfaro, fortăreața arabă de secol VIII-IX Alcazaba și Catedrala, construită pe durata a două secole, XVI – XVIII. În casa construită în 1861, tatăl artistului a închiriat primul etaj, aici venind pe lume Pablo Picasso, în 1881. Declarat monument național de interes istoric în 1983, casa-muzeu are la parter o sală de expoziții temporare, cu artefacte datând de la începutul vieții culturale a artistului. Se păstrează aici lucrări ale artistului și ale tatălui său, Jose Ruiz Blasco, precum și amintiri personale ale familiei Picasso, ceramică lucrată de artist, lucrările sale grafice din perioada 1931 – 1971 și cărți ilustrate.
Construit pe temeliile vechiului oraș grecesc Antipolis, fostul castel Grimaldi din Antibes, acum Musée Picasso, amintește de perioada petrecută de artist pe Riviera Franceză. Castelul Grimaldi a devenit muzeul Picasso în 1966, cu o colecție ce include lucrări ale artistului spaniol, incluzând desene, ceramică, gravuri, covoare și tablouri, unele dintre acestea fiind donate orașului Antibes. Alături de operele semnate de Picasso, muzeul găzduiește și o mică expoziție permanentă de lucrări ale altor artiști moderni importanți, ca Alexander Calder, Nicolas de Staël, Max Ernst, Yves Klein, Amedeo Modigliani sau Francis Picabia.
Format din trei locuri simbolice – Port Lligat, Púbol și Figueres – triunghiul Empordà Daliniat trasează și păstrează creația maestrului și magicianului catalan al suprarealismului, provenit din această regiune, Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí I Domènech. În apropiere de orașul Cadaqués, în nordul litoralului Costa Brava, micul sat pescăresc Port Lligat găzduiește Casa Museo Salvador Dalí, magnifica reședință-sanctuar a pictorului, unde a locuit împreună cu soția sa Gala, din 1930 până în 1982. Splendida structură albă, inițial o casă simplă de pescari, modificată și mărită după proiectele artistului, e străbătută de coridoare labirintice în interior, fiecare colț dezvăluind neașteptate artefacte, precum un urs polar împăiat plin de bijuterii, lebede împăiate atârnate de rafturi de cărți sau camera ovală cu ecou, în formă de pântece. În dormitor, Dalí a amplasat o oglindă suspendată, poziționată astfel încât el să fie primul care să vadă răsăritul, în fiecare dimineață. Casa pe al cărei acoperiș tronează un uriaș ou alb, transformată în muzeu după moartea lui Dalí, a fost vizitată de Walt Disney și de Ducesa de Windsor, între numeroșii oaspeți de vază ai artistulului catalan. Peisajul micului golf unde se află casa se regăsește în mai multe tablouri ale lui Dalí, printre care ‘Madona din Port Lligat’, în care Gala o întruchipează pe Fecioara Maria, sau ‘Cina cea de Taină’, unde Iisus și cei 12 Apostoli sunt plasați în structura unui dodecaedru transparent simbolizând spiritul universului.
În orașul Pubol, o fortificație masivă, austeră, cu elemente arhitecturale gotice, care a apărat cetatea din secolul al XI-lea, Castell de Púbol a fost descoperit întâmplător de Dalí, care l-a și cumpărat pentru soția și muza sa, Gala, ca întruchiparea unui templu al cultului său pentru ea. Amenajate și decorate de artist, imensele încăperi zugrăvite în alb ale castelului devenit mai târziu Casa-Museu Castell Gala Dalí sunt ca o fereastră deschisă spre intimitatea unuia dintre cele mai neobișnuite cupluri faimoase ale secolului XX. Spațiul interior este presărat cu varii artefacte, cum ar fi o măsuță de cafea cu picioare de struț sau un cal alb împăiat, ca omagiu adus unui prieten toreador, ucis într-o coridă. În grădina din jurul castelului se ascund elefanți cu picioare de păianjen, printre copaci cu trunchiurile despicate, iar în jurul unei mici piscine cu o fântână sunt etalate portrete în piatră și busturi ale compozitorului Richard Wagner, al cărui fervent admirator era Dalí.
Cu cel mai important muzeu al extravagantului artist catalan se mândrește orașul natal al lui Dalí, Figueres. Teatre-Museu Dalí este un labirint artistic, într-o scenografie copleșitoare, după dorința artistului, care voia ca muzeul său să fie ‘un imens obiect suprarealist’, de unde vizitatorii să plece cu senzația că au trăit un vis pe o scenă de teatru. Imensa clădire cărămizie, în care a funcționat cândva teatrul municipal al orașului, distrus în timpul Războiului Civil spaniol, este decorată cu oua albe alternând cu statui aurii de tipul celor de la premiile Oscar, aliniate de-a lungul zidurilor, cu brațele ridicate, ca și cum ar elogia structura pe care par a o veghea. Una dintre camerele muzeului, Sala Mae West, este concepută astfel încât să descrie, printr-o grupare de piese de mobilier în formă de buze, de nas, un drapaj sugerând părul și două tablouri cu imagini neclare ale Senei pariziene, sugerând ochii, toate precis dispuse în spațiu, un portret tridimensional al faimoasei actrițe și sex simbol american din secolul al XX-lea. O altă încăpere etalează una dintre cele mai bune replici ale emblematicei opere ‘Persistența memoriei’, o meditație asupra vieții care se topește în timp, amintind de relativitatea spațiului și a timpului.
Născut într-o casă de secol XIX din cartierul gotic al Barcelonei, în prezent Hotel Rialto, care găzduiește apartamentul Miró, desăvârșindu-și educația artistică la Paris, inspiratul plăsmuitor de păsări și stele Joan Miró a dezvoltat o puternică legătură cu Palma de Mallorca, de care s-a simțit vrăjit și unde s-a stabilit în 1956, lăsând aici o valoroasă moștenire artistică, inclusiv seria de picturi ‘Constelaciones’. Atelierul artistului, acum parte a Fundației Miró Mallorca, a fost realizat de Josep Lluís Sert, prieten al lui Miró și fost discipol al arhitectului elvețiano-francez Le Corbusier, pionierul urbanismului modern. Atelierul numit Studio Sert, inundat de lumina mediteraneană, păstrează mare parte din materialele sale de lucru, uleiurile, acuarelele, creioanele, pensulele, alături de cărți poștale, decupaje din ziare, pietre, fluturi, scoici, obiecte din cultura populară locală sau din culturi îndepărtate, precum cele tipice amerindienilor Hopi din Arizona, sau măști din Oceania. Studio Sert a fost donat orașului Palma de către Miró și soția sa Pilar, originară de aici, împreună cu un al doilea atelier, numit Son Boter, o casă tradițională de secol XVIII, cumpărată de artist cu banii de la premiul New York Guggenheim International Award, primit pentru creația ‘Mur du soleil’ și ‘Mur de la lune’ pentru clădirea UNESCO din Paris. În 1992, edificiul proiectat de arhitectul Rafael Moneo, care a devenit gazdă a unei mari părți a colecției de artă a pictorului, a fost adăugat donației, toate cele trei spații fiind situate pe o colină înconjurată de grădini cu vedere la mare, parte din Fundació Pilar i Joan Miró, devenită în 2017 Miró Mallorca Fundació. Însă strânsa relație dintre Mallorca și Joan Miró nu se oprește la porțile fundației, ci chiar străzile orașului Palma reflectă perfecta simbioză dintre cetate și artist. Sculpturi ale sale stau de pază la Palacio Real de la Almudaina, un imens mozaic decorează Parc del Mar, iar 12 sculpturi în bronz au fost donate de familia artistului familiei regale spaniole pentru grădina reședinței de vară Palacio de Marivent. Mai mult, opere ale sale sunt expuse la Es Baluard Museu d’Art Contemporani din Palma, ca și la Museu Fundación Juan March, alături de cele ale altor genii artistice spaniole, ca Pablo Picasso, Juan Gris sau Salvador Dalí.
Unul dintre cei mai apreciați artiști din Peru, cunoscut pentru sculpturile sale metalice reprezentând păsări, cai și alte animale, precum și pentru lucrările sale în lemn sau materiale textile, Víctor Delfín, născut în 1927, a deschis porțile universului său creator pentru public, atelierul său, Casa Taller, putând fi vizitat și oferind chiar facilități de cazare. Victor Delfín găsește inspirație în cultura tradițională a țării sale, plină de viață și de culoare, perpetuând un strop din misterul și magia străvechii viziuni asupra lumii a strămoșilor săi. Relația sa cu arta precolumbiană este una constantă, cu elemente reunite din multe epoci, plăsmuind forme inedite ce înglobează experiențe unice. Inaugurată în 1993, cea mai cunoscută sculptură a sa, așezată pe malul Oceanului Pacific, El Beso, din Parque de Amor din Lima, inspirat de Parcul Guell proiectat de Antoni Gaudí la Barcelona, aduce un omagiu iubirii, protagoniști fiind chiar sculptorul și soția sa, înlănțuiți într-un sărut ce sfidează timpul și nesfârșirea oceanului.
Într-unul dintre cele mai vechi cartiere ale exuberantului Mexico City dăinuie Casa Azul, căminul artistei devenite simbol al Mexicului, cu care s-a și indentificat, Frida Kahlo, una dintre cele mai populare figuri feminine ale artei moderne. Casa cu zidurile vopsite în albastru cobalt și păzită în curtea interioară de statui precolumbiene, construită în 1904 de tatăl Fridei, a fost transformată în muzeu în 1958, la patru ani de la moartea pictoriței, pentru a conserva operele și obiectele personale ce au constituit universul celei mai cunoscute artiste plastice din America Latină, care s-a dedicat picturii în urma unui accident rutier ce i-a devastat corpul și a marcat începutul unor încercări fizice teribile. Autoportretele ei, cu accente de artă naivă, în tonuri puternice, tratează teme precum identitatea, corpul uman și moartea, Frida construindu-și o personalitate flamboaiantă, accesorizată cu straie populare și îmbogățită cu prețioase bijuterii precolombiene. Deși încadrată de mulți în curentul suprarealist, ea s-a opus acestei asocieri, susținând cu tărie că, în pofida opiniilor criticilor de artă – cu referire mai ales la André Breton, ea nu a pictat niciodată vise, ci a așterut pe pânză mereu propria realitate. Tot în Ciudad de México, în afară de Casa Azul, Frida a locuit și a lucrat, în 1934, într-un duplex pe care îl împărțea cu soțul său, Diego Rivera, artistul mexican influențat de cultura aztecă, dar și de Renașterea italiană, care a creat aici trei mii de lucrări, cea mai mare parte a operei sale de șevalet. Cele două moderne edificii de beton, unul roșu, al lui Diego, altul albastru, al Fridei, independente între ele, dar unite printr-o platformă de traversare, au devenit Museo Casa Estudio Diego Rivera y Frida Kahlo. Aceste case-atelier au fost proiectate în 1931 – ’32 de renumitul pictor și arhitect Juan O’Gorman și s-au numărat printre primele construcții cocepute în stilul modernist în America Latină, ca un contrapunct la arhitectura tradițională. (Autor: Cristina Zaharia)
