Autorităţile române analizează dacă este necesară reintroducerea restricţiilor de circulaţie pe timp de noapte

Autorităţile analizează dacă este necesară reintroducerea restricţiilor de circulaţie pe timp de noapte în localităţile în care sunt mai mult de trei îmbolnăviri cu COVID-19 la mia de locuitori. Declaraţia a fost făcută, ieri, de premierul Ludovic Orban, la Arad, după ce trei judeţe – Alba, Cluj şi Harghita, precum şi municipiul Bucureşti, au depăşit în această săptămână trei cazuri la mia de locuitori. La nivel naţional au fost raportate ieri 4.762 de noi îmbolnăviri, din peste 33.000 de teste efectuate. Au fost şi 73 de decese, iar la terapie intensivă sunt internaţi 787 de pacienţi./ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 25 octombrie