Liderul partidului de opoziție, proeuropean, Partidul Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a promis să organizeze proteste ale susținătorilor săi, în cazul în care actualul președinte Igor Dodon, va încerca să falsifice alegerile prezidențiale, care vor avea loc la 1 noiembrie. Maia Sandu a făcut această declarație într-un interviu acordat Euronews, publicat luni de mass-media moldovenești.
„El (Dodon) încearcă să falsifice alegerile. Noi am ieșit cu aceste declarații pentru a-l împiedica să facă acest lucru. Însă, dacă el își va urma planurile sale, atunci noi îl avertizăm că oamenii vor ieși în stradă – chiar ei spun acest lucru” – a subliniat Sandu.
Conform sondajelor de opinie, care îl consideră pe Igor Dodon favorit al campaniei electorale, concurență îi poate face doar Maia Sandu, care a pierdut alegerile din 2016 și acum a decis să-și ia revanșa. În campania sa, fostul premier moldovean s-a pronunțat în favoarea integrării Republicii Moldova cu România, din perspectiva intrării republicii în UE. De asemenea, aceasta promite să lupte împotriva corupției și „să apere interesele naționale ale Republicii Moldova, atât în relațiile cu Rusia, cât și cu alte state”.
Igor Dodon, ale cărui șanse de victorie sunt, în opinia sociologilor, foarte ridicate, respinge acuzațiile lui Sandu. „Alegerile vor fi monitorizate de un număr maxim de de jurnaliști, atât din partea opoziției, cât și din străinătate, pentru care, în ciuda restricțiilor instituite din cauza pandemiei, am permis în mod special accesul în republică” – a declarant președintele moldovean, într-o discuție cu corespondentul TASS. El a amintit, de asemenea, că șefii Comisiei Electorale Centrale și cel al Curții Constituționale, care validează rezultatele alegerilor, precum și majoritatea membrilor acestor două instituții, au fost numiți de opoziție.
Concomitent, președintele moldovean a subliniat că autoritățile nu vor permite repetarea evenimentelor din aprilie 2009, când, în ciuda recunoașterii rezultatelor alegerilor parlamentare de către observatorii internaționali, susținătorii partidelor proeuropene învinse au incendiat parlamentul și sediul preşedinţiei, arborând drapele ale UE și României pe acestea. Despre un astfel de pericol a vorbit săptămâna trecută și directorul Serviciului de Informații Externe din Rusia, Serghei Narîșkin. Potrivit afirmațiilor sale, Statele Unite ale Americii pregătesc o „revoluție colorată” în Republica Moldova, fiind mulțumite de o victorie a lui Dodon, care menține relații constructive cu țările CSI, inclusiv cu Rusia.
https://tass.ru/mezhdunarodnaya-panorama/9819535 (www.tass.ru – 26 octombrie)/ssirbu/dsirbu
Acasă Republica Moldova În Republica Moldova, liderul opoziției promite proteste, în cazul în care autoritățile...