NATO va avea o postură de apărare şi descurajare omogenă, a anunţat secretarul general adjunct al Alianţei, Mircea Geoană

NATO va avea o postură de apărare şi descurajare omogenă, a anunţat astăzi Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, la un briefing de presă. Este vorba despre un concept numit „apărare şi descurajare pentru zona euroatlantică” care este acum în dezbatere în Alianţă. La o întrebare Radio România privind fragmentarea apărării pe flancul estic, Mircea Geoană a precizat că Marea Neagră este inclusă în această primă mare evaluare completă a securităţii Alianţei Nord-Atlantice din ultimii 40-50 de ani.

Mircea Geoană: Este pentru prima dată când tot ce înseamnă amenințări la adresa securității celor 30 de state aliate – un miliard de oameni, aproape, pe care îi avem în grijă pentru a le proteja pacea, securitatea și prosperitatea – este evaluată de o manieră omogenă. Pe şapte zone geografice, în care Marea Neagră și Europa de Sud-Est reprezintă unul din cele şapte, cred că atunci, poate și aceste mici diferențe, mai degrabă de natură tactică decât strategică, vor fi luate în calcul și vom avea un răspuns omogen, complet în toate direcțiile.#HUN/rjurubita/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 26 octombrie