Excelența Sa, domnul David Saranga, Ambasadorul Statului Israel în România, a vizitat ieri mai mulți beneficiari ai programelor Hope and Homes for Children și a oferit 25 de tablete copiilor și tinerilor care, în această perioadă, au mare nevoie de sprijin pentru acces la cursurile școlare, în sistem on-line. După ce, anul trecut, a alergat la Maratonul Băneasa Forest Run în sprijinul Hope and Homes for Children, Excelența Sa continuă să fie alături de Fundație și susține o viziune comună – cea a unei lumi în care niciun copil să nu mai treacă prin coșmarul instituționalizării.
Vizita Excelenței Sale a început la sediul Hope and Homes for Children din Baia Mare, unde a discutat cu Ștefan Dărăbuș, Director Global de Programe al organizației și cu întreaga echipă, despre copiii și părinții din programele Fundației. Discuțiile s-au concentrat pe provocările aceastei perioade, în contextul pandemiei, când din ce în ce mai multe familii vulnerabile se adâncesc în sărăcie extremă – iar în lipsa unui loc de muncă și a unui venit minim, copiii riscă să fie separați de părinți și să ajungă în protecția statului.
Vizita Excelenței Sale a continuat la Centrul de Tranzit, Asistență și Consiliere pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului din Baia Mare. A urmat vizita la una dintre familiile de asistenți maternali susținute de Hope and Homes for Children, încă din 2008. Familia ocrotește trei copii, pe cel mai mare dintre ei avându-l în grijă de 12 ani. Excelența Sa, domnul David Saranga, și-a încheiat vizita în casa unei familii din programul de Prevenire a separării familiale, unde Fundația susține un tată singur – cu probleme medicale, el însuși crescut în sistemul de protecție – să poată să își țină acasă cei doi copii.