Motto: „Rar am întâlnit un caracter mai ferm. Ilarie e tipul omului dintr-o bucată, o bucată uriaşă de piatră… El nu joacă în filme, ci doar comunică nişte gânduri prin intermediul filmului, nu povesteşte ceva din viaţa lui. Nu poate să interpreteze oameni pe care nu-i iubeşte. Totul la el e drămuit cu măsura comportării sale în viaţă” – regizorul Andrei Blaier despre Ilarion Ciobanu
Miercuri, 28 octombrie, se împlinesc 89 de ani de la naşterea actorului de film Ilarion Ciobanu, „omul dintr-o bucată“ pe care cinematografia românească l-a aşteptat îndelung, „cel mai complex actor de film contemporan” conform unor opinii, un personaj puternic, viteaz, cumpătat, drept, neînfricat. Remarcabilul său talent a fost apreciat în peste 50 de filme, unele fiind creaţii de excepţie, precum „Setea”, „Răscoala”, „Cartierul veseliei”, „Golgota”, „Columna”, „Mihai Viteazul”, „Pruncul, petrolul şi ardelenii”, sau serialele TV “Toate pânzele sus” sau „Lumini şi umbre”.
Ilarion Ciobanu s-a născut în 28 octombrie 1931, la Ciucur, Tighina, azi în Republica Moldova, într-o familie cu trei fraţi.
Tatăl său, Vlase, nu avea o meserie anume, aşa că îşi căuta de lucru în funcţie de sezon, oriunde de la Tighina la Baia Mare sau la Brăila. La un moment dat, s-a angajat ca hamal în portul Constanţa, oraş în care a şi murit, într-un accident, în anul 1939, când micul Ilarion împlinise opt ani.
Mama sa îşi ia copiii şi se mută la Constanţa, unde este nevoită să muncească din greu pentru a-şi întreţine familia, inclusiv ca bucătăreasă la spital.
Ilarion a crescut la malul mării, cunoscând o copilărie zbuciumată, fraţii săi murind la vârste fragede.
La 12 ani, este angajat ca „băiat la prăvălie”, apoi devine hamal, ţăran cu sapa, tractorist, miner, săpător, tâmplar, şofer, marinar, pescar şi altele.
Tot la 12 ani, în vreme de război, este arestat, după ce împreună cu nişte prieteni, aflaţi în căutare de porumbei prin magaziile Oborului din Constanţa, a intrat într-un depozit de torpile nemţeşti. Copiii au fost reţinuţi, au fost duşi la chestură şi au fost bătuţi, însă, fiind copii, au fost eliberaţi a doua zi.
Ilarion a mers, cu primii bani câştigaţi în port, ca hamal, să îi cumpăre mamei sale o haină de astrahan, apoi i-a dăruit-o acesteia, a îmbrăcat-o cu cadoul, şi a invitat-o la o „mândră” plimbare pe faleza din Constanţa.
S-a angajat, apoi, ca brigadier pe şantierul Bumbeşti-Livezeni, unde a devenit fruntaş şi a fost medaliat. A fost şi şofer de basculantă, fiind angajat să transporte piatră din localitatea Ovidiu pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră.
În tinereţe a practicat rugby de performanţă, debutând în anul 1948, sub îndrumarea antrenorului Gustav Fanella, la clubul „Ştiinţa” Bucureşti, ca jucător de „linia a doua”, un înaintaş de temut, pe care colegii de echipă l-au poreclit „Claris” sau „Gloabă“ – pentru că „era înalt şi alerga ca un cal“.
La vârsta de 20 de ani, trăieşte şi drama pierderii mamei sale, când aceasta nu împlinise 39 de ani.
Imediat după aceea, Ilarion se însoară cu o profesoară de limba franceză, mariaj care nu va dura, iar după divorţ, ea s-a mutat definitiv la Paris.
A încercat, apoi, să intre la mai multe facultăţi – construcţii navale, mecanică, geografie – însă viitorul mare actor nu părea atras de niciuna dintre aceste specializări.
Tânărul care a visat toată viaţa să devină marinar, şi-a încercat, în anul 1958, şansa de a intra la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, lucru pe care l-a reuşit, însă la scurt timp, şi această instituţie de învăţământ i-a devenit plictisitoare.
A cunoscut consacrarea ca rugbist la clubul „Dinamo, iar în perioada 1959 – 1962 îşi încheie cariera sportivă la clubul „Progresul”.
A apărut pentru prima dată într-un film, în anul 1959, în scurtmetrajul lui Manole Marcus “Într-o dimineaţă după ploaie”, însă anul 1960, este cel al debutului său oficial în lungmetraj, în pelicula „Setea”, regizată de Mircea Drăgan și Mihai Iacob, în rolul Mitru Moţ, alături de Ion Besoiu și Flavia Buref, o producţie care avea să primească Premiul de Argint la a doua ediție a Festivalului Internațional de Film de la Moscova, un an mai târziu.
După renunţarea la facultate şi debutul în „Setea”, s-a angajat ca electrician la Teatrul Municipal – Teatrul Bulandra de mai apoi – apoi este trecut pe un post de “actor corp ansamblu”, însă teatrul nu îl va atrage niciodată în întreaga sa carieră artistică.
A trăit o poveste de dragoste alături de o dansatoare din anasamblul „Ciocârlia”, Tamara Barna, care devine între timp asistentă medicală, şi cu care se va căsători de două ori, divorţând de tot atâtea ori, până în anul 1965.
În anul 1972, Ilarion se căsătoreşte cu Marion, cei doi adoptând-o pe pe Natalia Doina, fiica din prima căsătorie a soţiei, iar în 1978 se naşte Ioachim, care a absolvit tot I.A.T.C.-ul.
După debutul din „Setea”, pentru Ilarion Ciobanu a urmat o carieră impresionantă în filmul românesc.
În anul 1961, realizează rolul Popescu în „Omul de lângă tine”, un film regizat de Horea Popescu, în care a jucat alături de actorii Silvia Popovici, Victor Rebengiuc şi George Mărutză, apoi îl joacă pe ţăranul Petre Petre în „Răscoala”, o dramă în regia lui Mircea Mureșan, ecranizare după romanul lui Liviu Rebreanu cu același nume, alături de Emil Botta și Nicolae Secăreanu (film pentru care regizorul a câștigat premiul pentru debut la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din anul 1966).
Au urmat rolurile din „Vremea zăpezilor” (1966) regizat de Gheorghe Naghi şi jucat alături de Ștefan Mihăilescu-Brăila şi Toma Caragiu, „Columna” (1968), un film istoric româno-est german regizat de Mircea Drăgan, după scenariul scris de Titus Popovici, alături de Richard Johnson, Antonella Lualdi, Ștefan Ciubotărașu, Amedeo Nazzari, Amza Pellea, Emil Botta, Franco Interlenghi, Gheorghe Dinică și Florin Piersic, sau personajul Nechifor Lipan din „Baltagul” (1969), regizat de Mircea Mureșan, în rolurile principale aflându-se Margarita Lozano, Sidonia Manolache și Folco Lulli.
A fost, apoi, personajul Stroe Buzescu în filmul istoric „Mihai Viteazul” (1970), regia Sergiu Nicolaescu, jucând alături de Olga Tudorache şi Amza Pellea, a jucat în „Asediul” (1970), regia Mircea Mureșan, a fost comisarul Roman în „Cu mâinile curate” (1972), regia Sergiu Nicolaescu, alături de Sergiu Nicolaescu şi Gheorghe Dinică, „Ultimul cartuș” (1973), regia Sergiu Nicolaescu, „Dimitrie Cantemir” (1973), regia Gheorghe Vitanidis, „Pe aici nu se trece (1975), regia Doru Nastase, a apărut în serialul TV „Toate pânzele sus!”, o adaptare cinematografică după romanul cu același nume al scriitorului Radu Tudoran, regia Mircea Mureşan.
Ilarion Ciobanu a fost personajul Traian Brad în trilogia „Profetul, aurul și ardelenii” (1978), regia Dan Pița, „Artista, dolarii și ardelenii” (1980), regia Mircea Veroiu şi „Pruncul, petrolul și ardelenii” (1981), regia Dan Pița, a jucat în „Iancu Jianu, zapciul” (1980) şi „Iancu Jianu, haiducul” (1981), regia Dinu Cocea, în serialul TV „Lumini și umbre” (1981), regia Andrei Blaier, Mihai Constantinescu, şi Mircea Mureșan şi în „Cetatea ascunsă” (1987), regia Adrian Petringenaru.
După 1990, Ilarion Ciobanu a apărut mai rar pe marile ecrane, fiind distribuit în „Crucea de piatră” (1994), regia Andrei Blaier, „Terente – Regele bălților” (1995), regia Andrei Blaier, „Tancul” (2003), regia Andrei Enache, ultimul său film fiind „Bored” (2004), în regia fiului său, Ioachim Ciobanu.
Ilarion Ciobanu, a fost şi un talentat poet, creaţii ale sale fiind publicate în Revista „Cinema”, dar şi un iscusit prozator, fiind autorul volumului „Un far la pensie”, publicat în anul 1980 la Editura „Junimea”.
Marelui nostru actor i-au fost decernate mai multe premii şi distincţii: Premiul ”Mamaia” (1966), pentru filmele ”Vremea zăpezilor” și ”Răscoala”, premiul ACIN (1971), pentru peliculele ”Asediul” și ”Frații”, premiul ACIN (1973), pentru ”Ultimul cartuș”, ”Conspirația”, ”Departe de Tipperary” sau Medalia Centenarului Cinematografiei (1996). În anul 2004, în cadrul primei ediţii a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, BiFEST, actorul Ilarion Ciobanu a primit Premiul de Excelenţă pentru contribuţia sa în arta cinematografiei, moment în care cei prezenţi l-au aplaudat în picioare minute în şir.
La 7 februarie 2004, actorul a fost distins cu Ordinul Cultural în grad de Comandor, categoria D „Arta spectacolului”, „pentru întreaga activitate şi talentul interpretativ pus în slujba filmului românesc”.
Ilarion Ciobanu a plecat la Domnul în dimineața zilei de 7 septembrie 2008, la vârsta de 76 de ani, fiind răpus de o boală incurabilă, cancer faringian. Trupul său a fost incinerat la Crematoriul Vitan Bârzești din Capitală şi, conform dorinţei sale, cenușa sa a fost aruncată în Marea Neagră, în valurile pe care el a visat întreaga viaţă să navigheze, singur, pe o barcă purtată de pânze…
