Social-democraţii solicită liberalilor să facă public bugetul de stat pentru anul viitor înainte de alegeri

Realizator: Social-democraţii solicită din nou liberalilor să facă public bugetul de stat pentru anul viitor înainte de alegeri, acuzând guvernul că dorește să introducă noi taxe și să mărească taxa pe valoare adăugată în 2021. Senatorul Radu Oprea a afirmat la o conferință de presă că există poziții avizate din partea analiștilor economici și a unor bănci, care deja lucrează pe scenariul majorării TVA.
Radu Oprea: Solicităm Guvernului PNL două lucruri: să desecretizeze și să publice bugetul pe anul următor, să ne prezinte cifrele, să spună cu cât va crește TVA. PSD nu are nimic de ascuns. Am prezentat programul nostru de guvernare, cu date și cifre, nu doar viziuni generale. Domnule Iohannis, domnule Orban gata cu vorbele și cu viziunile, puneți cifrele bugetului pe masă înainte de alegeri, astfel încât fiecare român să ia o decizie în cunoștință de cauză.
Realizator: Ministrul de finanțe Florin Cîţu afirma recent pe o rețea de socializare că atunci când alegerile parlamentare sunt organizate în ultimele trei luni ale anului, Ministerul Finanțelor Publice depune la guvern proiectele bugetelor pe anul următor după învestirea noului cabinet. El preciza totodată că PNL va prezenta o viziune a bugetului odată cu programul de guvernare./rpatulea/cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 28 octombrie)