Numărul angajaților activi din România este mai mare cu 7.000 față de luna septembrie

Numărul angajaților activi din România, conform datelor oficiale, este mai mare cu 7.000 în această lună față de septembrie, anunță ministrul muncii. Într-o postare pe internet, Violeta Alexandru mai scrie că prea puțini dintre cei care au de oferit locuri de muncă și dintre cei care sunt în căutarea lor folosesc serviciile Agenției Naționale de Ocupare – ANOFM. Practic, statul nu asigură în acest moment platforma în care cererea și oferta să se întâlnească pe piața muncii, mai arată responsabilul de la muncă. Ea consideră că ANOFM trebuie regândită, deoarece în acest moment nu este un jucător important pe piața de recrutare, iar în cea de formare instituția apare decuplată de evoluțiile din piață. În prezent, pe platforma ANOFM, sunt puțin peste 20.000 de anunțuri ale angajatorilor care nu reprezintă toată oferta de locuri de muncă din țară, mai spune ministrul Violeta Alexandru./ahincu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 29 octombrie)