Radu Cosaşu (nume originar Oscar Rohrlich) este unul dintre cei doi copii ai unei familii evreieşti, născut la 29 octombrie 1930 la Bacău. A făcut liceul la București.
La 15 ani, la sfîrşitul războiului, în vâltoarea politicilor antisemite din România, Oscar Rohrlich devine, ca mulţi alţi evrei, comunist. „Da, domnule, cu acest om (dramaturgul Alexandru Mirodan, n.r), el la 21 de ani, eu la 18, am fugit de-acasă, mi-am lăsat familia, (…) am vrut să devin un om nou, cum voia şi Dostoievski să fie Idiotul, şi din toate am spart împreună, să fie 40 de ani de-atunci, o bancă fastuoasă cu seifuri feerice în care am găsit bijuterii de iluzii, coliere de erori, lănţişoare daurite de orori, diamanticale de utopii, perle uriaşe de idei drepte, ca aceea de a face din ziar o confesiune, din ziarist – un istoric al clipei, dintr-un articol – un safir, din muncă – o nobleţe, din om – un adevăr, cred că înnebunisem la vederea acelei comori, uitînd de amoruri, de omoruri, n-am fost cuminţi, n-am lucrat cu masca pe faţă, dar era «o lovitură», nu o găinărie, nu o şmecherie, nu o ipocrizie, nu o concesie, ne-am umplut bine sacii cu giuvaericalele acelea de mesianisme fără îndoieli, de umanisme fără pedeapsă, de naivităţi fără cenzură, de patetisme fără falsuri, de generozităţi fără acoperire, fireşte că am fost prinşi, fireşte că am fost condamnaţi (de noi înşine, dar, fii pe pace, şi de Istorie!) şi dacă am încetat, cu vremea, a fi «con», am rămas damnaţi (…)“ (Cinci ani cu Belphegor. Mătuşile din Tel Aviv, Polirom, 2009).
Radu Cosașu a început cursurile Facultăţii de Litere (1948 – 1949), dar peste numai un an a fost recrutat pentru Şcoala de Literatură şi Critică Literară „Mihai Eminescu” (1952 – 1953). A început ca reporter la „Revista elevilor” (1948 – 1949), iar în 1949 a fost pentru scurt timp la „Scânteia tineretului”. În 1950, a fost frezor la Uzinele „Timpuri Noi”.
Pentru încă trei ani, în perioada 1953 – 1956, a revenit la „Scânteia Tineretului”. Dar a fost rapid concediat fiind acuzat că a lansat teoria „adevărului integral” (o operă literară trebuie să dezvăluie adevărul gol-goluţ, nu să fie afectată de interese propagandistice, susținea acesta) la Congresul Tinerilor Scriitori.
„M-au dat afară de la Scînteia tineretului şi din presă fiindcă m-am pronunţat împotriva cenzurii. Dar nu m-au eliminat ca evreu, ci ca javră mic-burgheză! Într-un fel însă, m-au eliberat, ca şi pe Mazilu, pe Fănuş, pe Ţic şi pe alţii, pentru că m-au silit să fantazez, să mă dedic literaturii. Culmea ironiei, m-a scos din presă Leonte Răutu, şeful de-atunci al propagandei, el însuşi evreu! ”
(Radu Cosaşu, în 2010, într-un interviu acordat lui Ovidiu Ioaniţoaia)
Această teorie l-a lăsat șomer mai bine de zece ani. După evenimentele din Ungaria din anul 1956, iar mai apoi după Primăvara de la Praga din 1968, Radu Cosașu si-a reconsiderat opțiunile politice.
Radu Cosașu a lucrat în presă toată viața. A colaborat cu mai multe reviste, a fost redactor la „Sportul Popular” şi la revista „Cinema”, a fost co-fondator al revistei „Dilema” și editorialist la Gazeta Sporturilor.
Este și un scriitor prestigios, cu peste 30 de volume publicate.
Radu Costin e pseudonimul cu care a debutat în volum Oscar Rohrlich, la începutul anilor ’50. Volumul se numea “Servim Republica Populară România”.
Câteva dintre titlurile sale: „Omul, după 33 de ani, scapă”, „Maimuţele personale”, seriile „Supravieţuiri”, ambele conţinând câte 6 volume, „Poveşti pentru a-mi îmblânzi iubita”. „Cinci ani cu Belphegor” este o carte cunoscută tuturor microbiştilor din România.
În 2016, anul în care a împlinit 86 de ani, a publicat „Viaţa ficţiunii după o revoluţie” (editura Polirom). Aceasta nu e doar cartea în care Radu Cosaşu îşi foloseşte pentru prima dată, pe o copertă, numele de pe certificatul de naştere, Oscar Rohrlich, ci şi cartea în care Oscar Rohrlich, Radu Costin şi Radu Cosaşu încetează, după 60 şi ceva de ani, să-şi mai facă autocritica – după cum observa Iulia Popovici, în Adevarul.ro, la 7 aprilie 2016.
El poate fi considerat și decanul de vârstă al presei sportive din România. În interviul din 2010 acordat lui Ovidiu Ioanițoaia, citat de gsp.ro, mărturisea : ”Am ţinut cu Progresul 45 de ani, iar acum mai ţin doar cu jucători, nu şi cu echipe. Patronii au desfigurat fotbalul, în care există mai multă bârfă şi mafie decât în oricare alt domeniu. Poate că nu-i chiar aşa, dar ele se văd cel mai tare în fotbal, te copleşesc!”
A primit, de-a lungul anilor, numeroase premii: Premiul Uniunii Scriitorilor în 1971 şi 1989, premiul „Ion Creangă”, al Academiei Române, în 1975, şi Premiul Naţional pentru Literatură, în 2007.
La cea de-a XVII-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural, din 2017, premiul pentru “Proză” i-a revenit lui Radu Cosaşu, pentru “Viaţa ficţiunii după o revoluţie”.
Autor : Carmen Ionescu, Rador
