Lansarea platformei MApN dedicată știrilor corecte – Inforadar

Inforadar – Portalul Știrilor Corecte, platforma Ministerului Apărării Naționale dedicată contracarării știrilor false, a fost lansată vineri, 30 octombrie, în spațiul virtual, cu ocazia sărbătoririi a 27 de ani de la înființarea Direcției informare și relații publice a MApN.
Portalul, disponibil pe site-ul oficial al Ministerului Apărării Naționale la adresa www.mapn.ro/inforadar, include un set de teme din domeniul apărării aflate pe agenda publică ce necesită un plus de clarificări, rubrici de educare media, sfaturi practice pentru verificarea știrilor, precum și o secțiune de studii și articole dedicată aprofundării conceptului de știri false asociate fenomenului dezinformării.
„Platforma Inforadar este un portal dedicat atât știrilor corecte, cât și un instrument de educare pentru fiecare, în calitate de consumatori de informație, fie prin intermediul presei, fie direct din mediul online. Inforadar își propune să se dezvolte în timp, pe măsură ce vor fi identificate noi teme care, pe baza unor informații oficiale, să fie în mod corect transmise către public”, a declarat colonelul Constantin Spînu, șeful Direcției informare și relații publice a MApN, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
La 30 octombrie 1993, în baza Ordinului general al ministrului apărării şi a Ordinului Marelui Stat Major, s-a înființat Direcţia de Informare şi Relaţii Publice a Armatei (DIRPA), iar în perioada 30 aprilie 1997 – 20 februarie 2007 a purtat denumirea de Direcţia Relaţii Publice (DRP). Începând cu 20 februarie 2007, denumirea structurii este Direcţia informare şi relaţii publice (DIRP).
Domeniul de responsabilitate al DIRP constă în organizarea şi conducerea activităţii de informare şi relaţii publice (Conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi Legii nr. 346/2006, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, – cap.1, art.5, al.1, pct. n).
Ministerul Apărării Naţionale urmăreşte ca prin difuzarea de informaţii corecte, complete şi oportune să ofere opiniei publice, personalului armatei, mass-media, organismelor guvernamentale şi neguvernamentale, posibilitatea de a analiza şi a înţelege problematica domeniului apărării./cionescu/aionescu