Bucureştiul este un oraş de poveste. Cu locuri misterioase şi multe secrete de descoperit, este un oraş care atrage turişti din toată lumea. Capitala ţării e caracterizată de forfotă, agitaţie şi aglomeraţie. Astfel, ceea ce nu găseşti în număr mare în acest oraş sunt mănăstirile. O astfel de locaţie este Mănăstirea Plumbuita, un loc cu adevărat special, înconjurat de poveşti şi legende. Ea este situată pe un mic deal de pe malul drept al râului Colentina. O dată ce păşeşti pe poarta mare a mănăstirii, intri în altă lume, într-un spaţiu liniştit şi bine gospodărit de călugării ce trăiesc aici.
Mulţi spun că acest loc are o încărcătură spirituală puternică. Originile acestei mănăstiri ortodoxe de călugări datează din secolul al XVI-lea, iar construcţia lăcaşului a fost începută de Petru Vodă cel Tânăr (1559-1568). Numele de ,,Plumbuita“ i-a fost dat de localnici, datorită faptului că biserica a fost multă vreme acoperită cu tablă de plumb, însă circulă o legendă care spune că numele de Plumbuita vine de la faptul că Matei Basarab, având nevoie de ghiulele în timpul luptei, a dat la topit acoperişul de plumb al mănăstirii pentru a le fabrica. Altă legendă spune că bătălia lui Matei Basarab cu Radu Iliaş, care a avut loc sub zidurile mănăstirii, a fost atât de aprigă, încât mulţimea de ghiulele căzute pe acoperişul bisericii, topindu-se, a dat acoperişului un luciu de plumb.
Lăcășul religios, clădit sub hramul „Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul”, a văzut multe de-a lungul veacurilor. Circulă poveşti despre comori îngropate aici de-a lungul războaielor, despre aur, podoabe şi comori blestemate care au dus la pierzania multora, dar mai cu seamă există o poveste despre ,,clopotul care arunca limbi de foc“ – clopot făcător de minuni, păzitor al comorilor de la picioarele clopotniței. Unele istorisiri amintesc despre un tunel aflat sub mănăstire care făcea legătura cu capela Palatului Ghica, astăzi biserica Ghica.
Indiferent de motivele care vă aduc în vizită la Mănăstirea Plumbuita, în mod cert nu veţi regreta clipele petrecute aici. Cu toate poveştile ce par cu adevărat incredibile şi care înconjoară numele şi existenţa îndelungată a acestei mănăstiri, astăzi lăcaşul de cult continuă să fie un loc parcă desprins de oraş, un tărâm al liniştii, credinţei şi speranţei care caracterizează acest popor.
Autor: Luminiţa Alexandrescu
RADOR, 30 octombrie
