Americanii votează, marţi, într-o cursă acerbă dintre actualul preşedinte, Donald Trump şi rivalul acestuia, Joe Biden, după patru ani de mandat al omului de afaceri devenit politician ce au creat o divizare mai profundă decât oricând în istoria recentă a Statelor Unite. Alegătorii au format cozi la secţiile de vot din întreaga ţară, pe fondul unei pandemii de coronavirus ce a dat peste cap viaţa de zi cu zi. Biden, fostul vicepreşedinte democrat, care şi-a petrecut jumătate de secol în viaţa publică, şi-a menţinut un avans constant în sondajele naţionale de opinie, în faţa preşedintelui republican. Trump se află, însă, suficient de aproape în mai multe state cheie, pentru a putea cumula cele 270 de voturi de Colegiul Electoral din fiecare stat, necesare pentru a câştiga alegerile. Trump speră să repete victoria din 2016, când a înfrânt-o pe Hillary Clinton, chiar dacă a avut, la nivel naţional, cu trei milioane de voturi mai puţin, la votul popular. Este posibil să dureze câteva zile până la aflarea rezultatelor, mai ales dacă vor fi acceptate contestaţiile pentru voturile prin corespondenţă, în eventualitatea unei curse strânse. Secţiile de vot s-au deschis în unele state de pe Coasta de Est la ora 6:00 EST (11:00 GMT). Rezultatele cel mai atent urmărite vor începe să apară după ora 19:00 EST (24:00 GMT), când secţiile se vor închide în state precum Georgia. Votul pune capăt unei campanii dominate de pandemia ce a ucis peste 231.000 de americani şi a lăsat fără locuri de muncă milioane oameni. Ţara a fost zguduită, în acest an şi de protestele împotriva rasismului şi a brutalităţii poliţiei. Biden, care a comparat aceste alegeri cu un referendum privind modul în care Trump a gestionat pandemia, a promis că va reînnoi eforturile de contracarare a crizei de sănătate publică, de redresare a economiei şi de a concilia diviziunile politice din America. Trump a minimalizat gravitatea pandemiei, afirmând că ţara a „trecut de ce a fost mai greu”, chiar dacă numeroase state au înregistrat noi recorduri de cazuri noi de coronavirus, în ultimele zile ale campaniei. Peste 99 de milioane de americani au votat preliminar, fie în persoană sau prin corespondenţă, iar experţii preconizează că numărul celor care vor vota ar putea ajunge la 160 de milioane, depăşind cele 138 de milioane de voturi, din 2016./mbrotacel/sdm2
(REUTERS – 3 noiembrie)