Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (D.R.R.M.), instituție fondată la 17.02.2020, are drept misiune elaborarea de strategii, politici, acțiuni, proiecte pentru promovarea și consolidarea comunității de limbă, cultură, religie, spiritualitate și istorie, care stă la baza relației României cu Republica Moldova. În acest sens, D.R.R.M. a acordat, în anul 2020, finanțare nerambursabilă în scopul realizării de proiecte, programe şi acţiuni de către instituții media, educaționale, eclesizastice, culturale.
Urmare angajamentului asumat, D.R.R.M. a lansat, pe site-ul instituției www.drrm.gov.ro, harta interactivă „România sprijină Republica Moldova”, care permite vizualizarea sprijinului financiar acordat de România Republicii Moldova, atât la nivel guvernamental, cât și la nivel descentralizat – în baza acordurilor de înfrățire între administrațiile publice locale de pe ambele maluri ale Prutului. Harta este elaborată în conformitate cu datele oferite de instituțiile guvernamentale și administrațiile publice locale din România și va fi completată pe măsură ce vor parveni date noi.
Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova, Ana Guțu, subliniază importanța acestui demers: „În virtutea funcției de Secretar de stat al D.R.R.M. și cunoscând realitatea din Republica Moldova, am insistat, încă din prima zi, asupra realizării unui astfel de proiect având ca obiectiv cartografierea tuturor finanțărilor românești în R. Moldova. Știm deja că România a reconfirmat, cu fiecare ocazie, angajamentul său ferm pentru sprijinirea parcursului european ireversibil al Republicii Moldova – declarativ și prin acțiune concretă. Prin urmare, este esențial ca eforturile susținute și sprijinul financiar din partea statului român să fie cunoscute de către toți cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului.”
De asemenea, precizăm că D.R.R.M. a acordat finanțare nerambursabilă pentru elaborarea platformei www.10ani.ro, dedicată aniversării a 10 ani de Parteneriat Strategic România – Republica Moldova. Platforma găzduiește spoturi video care pun în valoare sprijinul financiar al României acordat cetățenilor R. Moldova pe diferite domenii: educație, cultură, sistem sanitar, sănătate, infrastructură etc.
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova își exprimă convingerea că harta interactivă reprezintă o reușită și subliniază faptul că este pentru prima dată când asistența financiară din partea României către R. Moldova, la nivel central și local, se regăsește centralizată pe o hartă interactivă, iar informațiile pot fi accesate cu ușurință.
Informații suplimentare la tel: +40 21 233 9687
RADOR – 3 noiembrie