Europarlamentarul bulgar Andrei Kovacev a comentat relaţiile dintre Bulgaria şi Macedonia de Nord. „Noi dorim integrarea în UE a tuturor ţărilor din Balcanii de Vest. Aceasta a fost şi principala idee a preşedinţiei bulgare a Consiliului UE„, a subliniat Kovacev. Într-un interviu acordat postului de televiziune bTV, europarlamentarul a precizat că Bulgaria nu poate sprijini manipularea şi minciuna şi a adăugat că există o ură impusă de regimul totalitar, care nu a fost încă depăşită. „Este normal să solicităm ca retorica anti-bulgară, în special din ultimele săptămâni, să fie depăşită, să aibă curajul să facă acest lucru, nu pentru că aceasta este poziţia Bulgariei, ci deoarece corespunde adevărului istoric„, a menţionat Kovacev. Europarlamentarul bulgar a afirmat că Belgradul şi Moscova nu permit apropierea Sofiei de Skopje, însă bulgarii doresc ca Macedonia de Nord să facă parte din comunitatea europeană, însă nu sunt de acord ca acest lucru să se întâmple cu preţul unor manipulări./ddaniela/ovidiu
www.novini.bg – 4 noiembrie