Pe măsură ce numărătoarea voturilor se apropie de final în statul american Wisconsin, candidatul democrat Joe Biden la președinția SUA pare să se apropie de ceea ce ar putea fi o victorie la limită în stat. Corespondentul BBC transmite că procesul electoral în stat este cu adevărat unul așteptat sufletul la gură. Cu aproape 99 de procente dintre voturi numărate, nu s-au anunțat încă rezultatele oficiale însă liderul democrat din Wisconsin a anunțat pe platforma Twitter că „avem rezultatele din Green Bay și Kenosha, Biden conduce în Wisconsin cu aproximativ 20.600 de voturi. Acest număr poate varia un pic, însă nu există nicio variantă reală ca Donald Trump să reușească să îl depășească. Biden a câștigat mai multe voturi decât orice alt candidat prezidențial din istoria statului Wisconsin”./cstoica/cpodea
BBC SERVICIUL MONDIAL – 4 noiembrie