Statele Unite au devenit prima ţară care iese în mod oficial din Acordul de la Paris. Deşi decizia a fost anunţată de preşedintele Trump în luna iunie 2017, regulile ONU cereau ca SUA să aştepte până pe 4 noiembrie ca să părăsească oficial acordul. 189 de ţări care au ratificat până în prezent acordul, care se angajează să păstreze creşterea temperaturilor globale sub două grade Celsius în acest secol. În calitate de candidat prezidenţial în 2016, Donald Trump a făcut din părăsirea Acordului pentru mediu un obiectiv esenţial, susţinând că acesta este nedrept faţă de Statele Unite. În perspectiva sa, acordul permitea Indiei, Chinei şi altora să continue să folosească combustibili fosili, în timp ce Statelor Unite li se cerea să reducă emisiile de carbon. Susţinătorii acordului au subliniat faptul că valoarea contribuţiei fiecărei ţări este complet voluntară, dar preşedintele nu a cedat./aionita/aionescu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 4 noiembrie