Vicepreşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Luis de Guindos, a declarat vineri că, în al patrulea trimestru al anului, creşterea economică în zona euro va fi foarte probabil negativă, pe măsură ce ţările impun restricţii dure asupra activităţii economice în încercarea de a stopa răspândirea infecţiilor cu coronavirus. Comisia Europeană a scăzut joi previziunile privind Produsul Intern Brut (PIB) al zonei euro în 2020 şi 2021, pe fondul celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19./mbaciu/ilapadat
(REUTERS – 6 noiembrie)