Măsuri suplimentare pentru combaterea extinderii infecţiei cu virusul SARS CoV-2 au fost întreprinse în oraşele Ruse şi Razgrad din Bulgaria. În intervalul orar 23:00 – 06:00, sunt închise cazinouri, săli de jocuri, restaurante, unităţi tip fast-food, cafenele şi cluburi. În afara acestor ore, sunt respectate instrucţiunile ministrului sănătăţii. În timpul zilei, în acest tip de localuri, precum şi în mall-uri şi centre comerciale, nu este permis accesul persoanelor sub 18 ani neînsoţite. De vineri, 6 noiembrie, până la sfârşitul lunii, în oraşul Razgrad, nu va fi permis accesul persoanelor din afara unităţilor în instituţiile specializate de servicii sociale, în orfelinate şi în casele de bătrâni din cadrul sistemului de asistenţă socială. De asemenea, este interzisă organizarea de evenimente în spaţii închise şi este limitată desfăşurarea de târguri de comercializare a mărfurilor second-hand. /ddaniela/pvelisar
(www.novinite.bg – 6 noiembrie)