Începând de marţi, în Ungaria se vor suspenda operaţiile care pot fi amânate. Excepţie vor face acele servicii de urgenţă fără de care viaţa pacienţilor ar fi pusă în pericol şi anume trebuie să se acorde atenţie în continuare îngrijirii persoanelor cu boli oncologice, precum şi efectuării testelor legate de acestea. Conform recomandărilor făcute de Miklós Kásler, ministrul ungar al resurselor umane, toate instituţiile medicale finanţate din bani publici au obligaţia tratării persoanelor infectate cu COVID-19, aflate în stare medie şi gravă, precum şi a persoanelor suspecte de coronavirus. Astfel, începând de luni, instituţiile respective vor fi obligate să separe 40% dintre paturi pentru tratarea bolnavilor de COVID-19. Referitor la acest aspect, János Szlávik, şeful Secţiei de Boli Infecţioase al Spitalului Centrum din Budapesta, a declarat mass-mediei publice că această măsură este importantă pentru că este mare nevoie de extinderea reţelei de asistenţă medicală./lendrefy/sdm2
(MR1 RADIO KOSSUTH BUDAPESTA – 7 noiembrie)