Fostul preşedinte american republican George W. Bush a declarat că l-a sunat duminică pe Joe Biden pentru a-l felicita pentru victoria în alegerile prezidenţiale din Statele Unite. „L-am felicitat călduros şi i-am mulţumit pentru mesajul patriotic pe care l-a transmis în discursul său aseară. Am sunat-o şi pe Kamala Harris şi am felicitat-o pentru alegerea istorică în funcţia de vicepreşedinte. Deşi avem diferenţe politice, ştiu că Joe Biden este un om bun, care a câştigat oportunitatea de a conduce şi unifica ţara. Preşedintele ales, care este democrat, a reiterat în campanie că va guverna pentru toţi americanii. I-am spus ce le-am spus şi preşedinţilor Donald Trump şi Barack Obama: mă rog pentru succesul lui şi îmi ofer sprijinul în orice fel voi putea” – a declarat fostul preşedinte american. George W. Bush a mai spus că l-a felicitat pe Donald Trump pentru campania electorală dinaintea alegerilor. „Vreau să îi felicit pe el şi susţinătorii lui pentru lupta aprigă din campanie. El a meritat voturile a peste 70 de milioane de americani, ceea ce este o realizare politică extraordinară. Americanii şi-au spus cuvântul, iar vocea lor va continua să se facă auzită prin fiecare republican ales la fiecare nivel al guvernului” – a subliniat George W. Bush./mbaciu/cvanatoru
(CNN INTERNATIONAL – 8 noiembrie)