Al doilea val al epidemiei de coronavirus este mult mai grav decât primul, însă ţara şi domeniul sanitar din Ungaria sunt semnificativ mai bine pregătite pentru provocarea pe care o prezintă virusul – a afirmat ministrul Gergely Gulyás, şeful Oficiului premierului ungar, joi, în conferinţa sa de presă susţinută online. Conform experienţei primelor zile ale aplicării restrcţiilor, Gergely Gulyás a adresat mulţumiri cetăţenilor ţării pentru respectarea restricţiilor privind circulaţia persoanelor şi purtatul măştii, precum şi respectarea distanţei sociale. Guvernul este încrezător în faptul că, dacă acest lucru poate fi menţinut, măsurile impuse pentru o perioadă de 30 de zile vor confirma aşteptările legate de acest aspect, se va reuşi oprirea creşterii exponenţiale a cazurilor de infectare şi în domeniul sanitar se va reuşi ţinerea sub control a numărului de bolnavi care necesită tratament la ATI, pentru ca acesta să fie menţinut sub capacităţile din spitale – a precizat ministrul ungar./lendrefy/sdm2
(MTI – 12 noiembrie)