Federația ”Solidaritatea Sanitară” organizează, astăzi, un nou protest în Piața Victoriei pentru apărarea drepturilor lucrătorilor din sănătate. Sindicaliștii cer adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecția salariaților, astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de infectări și decese din cauza COVID-19. De asemenea, ei solicită respectarea dreptului legal la pensia de urmaș pentru copiii colegilor decedaţi la datorie, acordarea sporului de până la 30% și a sporului pentru combaterea epidemiei, dar și creșterea salariilor de bază începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul anului 2022./denisse
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 noiembrie)