Declinul PIB-ului în Uniunea Europeană în trimestrul trei

Produsul Intern Brut a înregistrat un declin de 4,3% în Uniunea Europeană în trimestrul trei din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, cel mai sever recul fiind înregistrat în Spania şi România. Potrivit datelor prezentate de Oficiul European pentru Statistică, Eurostat, noile date reprezintă o redresare parţială, după ce în trimestrul doi din 2020, PIB-ul a înregistrat un declin anual de 13,9% în Uniunea Europeană, cele mai semnificative scăderi de când se publică datele, respectiv 1995. Cel mai sever declin anual s-a înregistrat în Spania, -8,7%, şi România, -6%. Toate statele au raportat creşteri în trimestrul trei din 2020 comparativ cu precedentele trei luni, cel mai semnificativ avans fiind în Franţa, Spania şi Italia. În trimestrul trei din acest an, economia României a înregistrat o creştere cu 5,6%, după un declin de 12,2% în perioada aprilie-iunie 2020./ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 noiembrie