Mii de protestatari au demonstrat, sâmbătă, în capitala Georgiei, Tbilisi, pentru a-şi exprima susţinerea faţă de apelurile opoziţiei la repetarea alegerilor parlamentare din 31 octombrie, care, în opinia lor, au fost fraudate.
Conform rezultatelor oficiale, Partidul Visul Georgian, aflat la guvernare, a obţinut 48.23% din voturi, iar cel mai mare partid de opoziţie, Mişcarea Naţională Unită (UNM), a fost votat de 27,1% dintre alegători. Cu toate acestea, opoziţia acuză Partidul Visul Georgian şi susţinătorii acestuia de cumpărarea voturilor, intimidarea alegătorilor şi a observatorilor şi de fraude în timpul numărării sufragiilor. Opt partide de opoziţie, inclusiv UNM, au anunţat că vor boicota noul parlament.
Liderii Visului Georgian au negat aceste acuzaţii. Opoziţia cere demisia lui Tamar Zhvania, directorul Comisiei Electorale Centrale, şi organizarea unor noi alegeri. Protestul, care s-a desfăşurat pe principalul bulevard al capitalei, Rustaveli, are loc cu câteva zilei înaintea unei vizite a secretarului de stat american, Mike Pompeo. „Vom transmite secretarului de stat al SUA acest mesaj, că alegerile au fost fraudate”, a declarat un lider al opoziţiei, Gigi Ugulava./mbrotacel/cpodea
REUTERS – 14 noiembrie