Orașul Sibiu va intra de luni în carantină pentru două săptămâni

Orașul Sibiu va intra de luni în carantină pentru două săptămâni. Acolo rata îmbolnăvirilor a depășit 11 cazuri de coronavirus la mia de locuitori. Autoritățile au închis de astăzi mall-urile, restaurantele și magazinele, cu excepția celor cu produse esențiale, care vor fi deschise doar până la ora 20:00. Împreună cu Sibiul, de luni intră în carantină și localitatea Șelimbăr și Cartierul Arhitecților, dar și orașele Tălmaciu și Cisnădie. Pe durata carantinei nu se va mai putea intra și ieși din aceste zone decât cu motive bine întemeiate și cu o declarație pe proprie răspundere. De astăzi s-au închis pentru cel puțin două săptămâni și restaurantele, cafenelele, cinematografele, iar activitățile operatorilor de jocuri de noroc au fost suspendate în 16 localități din județul Argeș. Printre acestea se numără municipiul Pitești, Curtea de Argeș, Câmpulung, Mioveni și Ștefănești./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 noiembrie