Acest tort este compus din foarte multă nucă, un pic de cremă de castane, are culori de sezon și cu toate că nu lasă impresia asta, este foarte ușor!
Prepararea blatului:
6 ouă
6 linguri de zahăr
10 linguri de nucă măcinată
3 linguri de pesmet
Gălbenușurile se amestecă cu zahărul, nuca măcinată și pesmetul, ulterior se adaugă praful de copt, albușurile bătute spumă tare și esența de rom. Se dă totul la cuptor la foc mic, într-o formă detașabila de tort unsă cu unt și presărată cu pesmet. După ce aluatul trece testul scobitorii, se stinge focul și se lasă încă puțin în cuptor. Se scoate blatul din formă și se taie în două pe lungime, apoi se însiropează.
Siropul constă într-o cană de ness îndulcit cu o linguriță de zahăr
Vom folosi două creme. Prima: un borcan de piure de castane de aproximativ 200 de grame, pentru primul strat. Pentru al doilea strat plus învelișul… exterior, pregătim o cremă de nuci caramelizate după următoarea formulă:
5 gălbenușuri
1 pahar cu zahăr
2 căni cu lapte
3 linguri de făină
100 grame de unt
1 praf de sare
Gălbenușurile, zahărul, laptele și făina se amestecă bine la foc mic până când compoziția începe să se închege și să se dezlipească de pereții vasului. După aceea se stinge focul și se adaugă cele 100 de grame de unt, plus sarea. Se lasă puțin la răcit.
Ulterior se adaugă în cremă nucile pralinate, pe care le preparăm foarte simplu:
4 linguri de nuci măcinate plus 2 linguri zahăr se amestecă pe foc până când începe zahărul să se caramelizeze. Se lasă la răcit, se păstrează o lingură cu vârf pentru ornat tortul, iar restul se amestecă în cremă.
Când s-a răcit blatul, se scoate din formă, se taie în trei pe lung și se însiropează ambele felii. Apoi se asamblează tortul – se întinde peste prima felie de blat crema de castane, se așează a două felie de blat, se întinde o parte din crema de nuci, apoi ‘capacul’ tortului și la final se unge tot tortul cu restul cremei de nuci. Se ornează cu restul nucilor cu zahăr.
Poftă bună!
Daniela Sîrbu