Cel mai mare acord comercial din lume nu include SUA şi UE

Autorităţile chineze afirmă că semnarea celui mai mare acord comercial din lume între 15 naţiuni din regiunea Asia -Pacific reprezintă o victorie a multilateralismului. Acordul al cărui scop este eliminarea taxelor asupra multor produse va consolida totodată rolul dominant al Beijingului în regiune, în detrimentul SUA. Noul tratat combină cea mai mare parte a acordurilor deja existente pe care cei zece membri ai ASEAN le-au încheiat într-un nou mare pact cu Australia, China, Japonia, Noua Zeelandă şi Coreea de Sud. Aceste state totalizează aproape 30% din populaţia lumii şi o proporţie similară a economiei globale. Unul dintre motivele pentru care noul acord este interesant din punct de vedere politic este că pentru prima dată China, Japonia şi Coreea de Sud participă la acorduri de comerţ liber. Acordul este de asemenea semnificativ pentru că un astfel de bloc îşi adoptă propriile reguli comerciale, SUA şi UE nefiind incluse./opopescu/ovidiu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 15 noiembrie