Medicul rănit grav în incendiul de la Spitalul de Urgență din Piatra Neamț, transportat în Belgia
Aeronava care îl transportă pe medicul rănit grav în incendiul de aseară de la Spitalul de Urgență din Piatra Neamț a decolat în urmă cu aproximativ o jumătate de oră cu destinația Belgia. Medicul a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului în timp ce încerca să îi salveze pe pacienții bolnavi de COVID de la secția ATI. Zece oameni au murit în urma incendiului, iar șapte pacienți, care aveau nevoie de terapie intensivă, au fost transferați la alte unități medicale din județul Iași. Corespondenta noastră, Cristina Vartolomei, ne oferă în direct pe mai multe informații. Bună dimineața.
Reporter: Bună dimineața. Echipajele SUMURD de la Iași au preluat de la Piatra Neamț șapte pacienți cu coronavirus, precum și pe medicul care era de gardă în secția ATI în care s-a produs incendiul și care a suferit arsuri. Doctorul a fost transportat la aeroport de unde a fost dus apoi la București cu o aeronavă militară. Transferul celor șapte pacienți, care au nevoie de terapie intensivă, s-a desfășurat până în jurul orei trei dimineața, iar misiunea s-a încheiat cu bine. Unul dintre bolnavi a fost internat la spitalul din Pașcani, iar ceilalți șase la Spitalul Mobil de la Lețcani, care este secție exterioară a Spitalului de Boli Infecțioase din Iași. Unitatea mobilă are locuri, dar nu are și personal, așa că au fost chemați de acasă angajați de la Spitalul de Boli Infecțioase și s-au asigurat primele două schimburi. De mâine se vor căuta și alte soluții, prin detașare de personal de la alte spitale. Unitatea mobilă de la Lețcani are o capacitate totală de ATI pentru bolnavii COVID de 48 de locuri și deocamdată s-au putut pune în funcțiune 18 paturi. /eradu/avladucu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 noiembrie
*****
Ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, a mers în această noapte la spitalul de la Piatra Neamţ, locul tragediei
Ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, a mers în această noapte la spitalul de la Piatra Neamţ, locul tragediei.
Nelu Tătaru: Am fost şi am făcut o celulă de criză aici, inclusiv primarul din Piatra Neamţ, inclusiv managerul spitalului, tocmai pentru a evalua o capacitate de terapie intensivă. Mai rămâne să evaluăm şi am evaluat perspectiva secţiei de ATI, revenirea la etajul 3 cu tot ce înseamnă dotări şi refacerea secţiei de ATI, compromisă în acest moment, în următoarele două săptămâni.
Realizator: Nelu Tătaru s-a deplasat, ulterior, la Spitalul mobil de la Leţcani, pentru a vedea modul în care a fost pregătită unitatea medicală să primească pacienţi şi a revenit la Bucureşti cu aeronava care l-a adus pe medicul grav rănit./eendrefy/denisse
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 noiembrie
*****
Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis după incendiul de la secţia de terapie intensivă a spitalului din Piatra Neamţ
RADOR (15 noiembrie) – Preşedintele Klaus Iohannis scrie pe o postare pe Facebook că este profund îndurerat de decesul pacienţilor de la secţia de terapie intensivă şi transmite condoleanţe şi multă putere familiilor în aceste momente grele. Totodată, Klaus Iohannis urează însănătoşire grabnică victimelor aflate în stare foarte gravă./eendrefy/denisse
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 noiembrie
*****
La Baza Aeriană 90, de lângă Bucureşti, a aterizat avionul „Spartan” cu medicul rănit la Piatra Neamţ
La Baza Aeriană 90, de lângă Bucureşti, a aterizat, în urmă cu aproximativ o jumătate de oră, avionul „Spartan”, care l-a transportat pe doctorul care era de gardă atunci când a izbucnit incendiul la Spitalul din Piatra Neamţ – ne-a informat reporterul nostru Alex Buzică. Medicul are arsuri pe 40% din suprafaţa corporală, este în stare gravă şi va fi transportat la Spitalul Floreasca, unde urmează să fie pregătit pentru a fi transferat în Belgia, în următoarele ore./eendrefy/denisse
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 noiembrie, ora 4:00
*****
Şapte oameni sunt în stare critică, printre care şi medicul de gardă, cu arsuri pe 40% din suprafaţa corporală
Şapte oameni sunt în stare critică, printre care şi medicul de gardă, cu arsuri pe 40% din suprafaţa corporală, alte trei persoane din aparatul medical au suferit arsuri. Forţele Aeriene au pus în desfăşurare o misiune de evacuare medicală. Medicul aflat în stare gravă a ajuns la Iaşi, după care urmează să fie transportat la Spitalul Floreasca, din Bucureşti. Şapte pacienţi bolnavi de COVID-19 de la Spitalul Piatra Neamţ au fost transferaţi la Iaşi, după incendiul izbucnit aseară la Secţia de Terapie Intensivă în care erau internaţi. Unul dintre ei ajunge la Spitalul Paşcani, iar ceilalţi şase la Spitalul mobil de la Leţcani./eendrefy/denisse
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 noiembrie
*****
Peste 150 de persoane, cu 35 de mijloace, au acţionat la incendiul din Piatra Neamţ, intervenţia a durat 20 de minute
Peste 150 de persoane, cu 35 de mijloace, au acţionat la incendiul din Piatra Neamţ, intervenţia a durat 20 de minute – a afirmat în această noapte şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, generalul Paul Iamandi. În urma şedinţei de la sediul MAI cu premierul Ludovic Orban, el a anunţat înfiinţarea unor comisii care să cerceteze cauzele producerii incendiului, dar şi respectarea condiţiilor de autorizare pentru securitatea la incendiu. În acelaşi context, secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu, a precizat că ancheta în cazul incendiului a fost preluată de Parchetul General, fiind desemnaţi doi procurori, care se deplasează la faţa locului. Ei sunt sprijiniţi de poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Institutului Naţional de Criminalistică. Amintim că 10 persoane au decedat în urma incendiului izbucnit aseară la secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ./eendrefy/denisse
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 noiembrie
*****
Incendiu la Secţia ATI a Spitalului de Urgenţă Piatra Neamţ din cauze deocamdată necunoscute
10 persoane au decedat, în urma incendiului izbunit aseară la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, din cauze deocamdată necunoscute. Medicul de gardă a încercat să salveze pacienţii cu COVID-19 şi a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corporală, alături de alţi trei colegi, care – potrivit ministrului sănătăţii, Nelu Tătaru – nu necesită internare. Starea medicului este gravă, el a fost preluat de un avion „Spartan” şi dus mai întâi la Iaşi, iar apoi la Bucureşti, la Spitalul Floreasca, unde urmează să fie pregătit pentru a fi transferat în această dimineaţă în Belgia. Unul dintre pacienţii de la secţia ATI a Spitalului Piatra Neamţ a fost internat în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Paşcani, iar ceilalţi 6 au ajuns la Spitalul mobil de la Leţcani, secţie exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi./eendrefy/denisse
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 noiembrie