Din partea grupului Partidului Popular European din Parlamentul European doar europarlamentarii FIDESZ nu au votat propunerea privind bugetul Uniunii Europene pe anul viitor, a anunțat eurodeputatul Partidului Socialist Ungar (MSZP), în cadrul unei conferințe de presă susținută online, duminică. István Ujhelyi a declarat că politicienii FIDESZ nu au votat acel document care definește poziția Parlamentului European cu privire la bugetul UE pe 2021. István Ujhelyi a amintit că referitor la bugetul pe următorii șapte ani și pachetul de redresare economică a UE, premierul Viktor Orbán a promis că va face uz de dreptul său de veto în cazul în care plata finanţărilor UE va fi în continuare condiționată de respectarea statului de dept. Potrivit politicianului socialist, pentru FIDESZ nu este nicio problemă dacă Ungaria și alte țări membre ale UE nu vor beneficia, din cauza vetoului, de sprijin financiar, pentru ei mai important este ca să nu fie luați la întrebări în privința respectării valorilor democratice, considerate drept criteriul de bază al calității de stat membru al UE, și a folosirii corecte a finanțărilor. Potrivit propunerii, respinsă de FIDESZ, dar votată cu o majoritate covârșitoare a Parlamentului European, în bugetul pe anul 2021 trebuie alocate mai multe resurse pentru protejarea locurilor de muncă și extinderea ocupării forței de muncă, pentru susținerea programului Erasmus al studenților, precum și pentru cercetări și pentru susținerea Uniunii Europene a Sănătății, a adăugat István Ujhelyi./rganciu/aionescu
MTI – 15 noiembrie