Realizator: Pro-europeana Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale din Republica Moldova cu 57,5% din voturi, în timp ce președintele în exercițiu, filorusul Igor Dodon, au obținut aproape 42,5% din sufragii, arată rezultatele preliminare după numărarea a 99,7% din buletinele de vot. Victoria Maiei Sandu survine în condițiile unei prezențe fără precedent la vot a diasporei din Occident. Natalia Zaharescu are detalii.
Reporter: Maia Sandu devine prima femeie președinte din istoria Republicii Moldova, după o victorie clară în alegerile de duminică, determinată în special de alegătorii din diaspora, care s-au prezentat la vot în număr record. După închiderea secțiilor de votare ea le-a mulțumit alegătorilor ce au votat în Republica Moldova și celor de peste hotare, subliniind că împreună cu echipa sa va munci în continuare pentru binele cetățenilor. La sediul partidului Acțiune și Solidaritate au venit mai mulți susținători, care au scandat ”Victorie” și ”Maia Sandu președinte”. Maia Sandu le-a mulțumit, menționând că mai este mult de muncit pentru a aduce schimbarea promisă, dar și-a exprimat încrederea că acest lucru va fi realizat. ”Moldova are viitor datorită oamenilor buni din această țară”, a declarat ea. Imediat după închiderea secțiilor de votat Igor Dodon se declarase destul de optimist în legătură cu rezultatele alegerilor, făcând referire la calculele interne ale echipei sale. Ulterior a revenit cu un mesaj pe Facebook în care a îndemnat la calm indiferent de rezultatele alegerilor, deși cu două zile înainte de scrutin, în cadrul unui miting electoral, făcea apel la proteste post-electorale pentru a-şi apăra victoria. Cu un mesaj a venit și liderul platformei Libertate și Adevăr, Andrei Năstase, care a felicitat-o pe Maia Sandu pentru victoria la alegerile prezidențiale. ”Este dovada supremă a dorinței sincere a oamenilor pentru schimbarea în bine a Moldovei”, a subliniat Andrei Năstase. La acest scrutin prezidențial diaspora a stabilit un nou record de participare cu o prezență de peste 260.000 de alegători, care au votat masiv pentru Maia Sandu, după ce au stat în rânduri câte, trei patru ore. Unii nu au reușit să voteze pentru că s-au epuizat buletinele de vot, numărul lor fiind de 5.000 pentru fiecare secție deschisă peste hotare. În total prezenţa la scrutin a fost de 52,7%, la vot participând peste 1,6 milioane de alegători.
Realizator: Înainte de alegerile prezidențiale, atât Maia Sandu, cât și Igor Dodon se pronunțaseară în favoarea convocării de alegeri legislative anticipate. În prezent parlamentul este controlat de o alianță dominată de socialiști, iar guvernul este format de asemenea din persoane apropiate acestora sau lui Igor Dodon.#HUN/ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 noiembrie)