Date publicate de INSP privind ritmul de răspândire a noului coronavirus

Ritmul de răspândire a noului coronavirus a fost relativ constant în ultima perioadă în România. Săptămâna trecută numărul de cazuri noi a fost cu 2.000 mai mare decât în precedenta săptămână. Aproape 32% din cazurile noi de COVID-19 au fost confirmate între 9 și 15 noiembrie, și au fost în: București, Cluj, Sibiu, Constanța și Ilfov – precizează Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) în raportul săptămânal de supraveghere. În același interval peste 30% din totalul deceselor cauzate de noul coronavirus s-a înregistrat în: Arad, București, Timiș, Mureș și Sibiu. De la începutul pandemiei până în prezent unul din 52 de cazuri au fost în rândul personalului medical. În prezent, 23 de județe și municipiul București a o rată de infectare cumulate la 14 zile de peste trei la mia de locuitori. Sibiul are în continuare cea mai mare incidență a cazurilor, ajungând astăzi la nouă./pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 noiembrie)