În opinia Guvernului Ungariei, în situația de criză generată de noul coronavirus soluția este menținerea locurilor de muncă, și nu acordarea unor ajutoare sociale, de aceea sprijină guvernul de la Budapesta investițiile realizate de întreprinzători, a declarat la o conferință susținută marți, de Asociația Industrială Germană. Péter Szijjártó a intervenit în această consfătuire prin mediul online. În comentariul postat pe pagina sa de Facebook, șeful diplomației ungare a amintit că prin utilizarea resurselor alocate de UE guvernul sprijină firmele, care se angajează pentru crearea de noi locuri de muncă, cu aproximativ 50% din suma alocată pentru investiții, respectiv cel mult cu 800 de mii de euro. Până în prezent, în acest program au participat 904 firme din 30 de ramuri ale industriei. Aceste firme au investit în total 1,2 miliarde de euro și astfel s-a reușit păstrarea a 155 de mii de locuri de muncă. Văzând aceste succese – a continuat Péter Szijjártó – guvernul a decis că va lansa un nou program de stimulare a investițiilor în valoare de 140 de milioane de euro. Ministrul de externe a îndemnat firmele germane ca în contextul susținerii investițiilor să demareze programe de formare profesională. În cazul realizării unei investiții în valoare de cel puțin cinci milioane de euro, firmele germane au dreptul să primească cinci mii de euro pentru fiecare cursant, iar guvernul s-a angajat pentru reducerea în continuare a impozitelor, a precizat Péter Szijjártó, care a mai amintit că din 2014, 123 de firme germane au beneficiat de sprijin pentru investiții din partea satului ungar, iar în prezent, în acest sens, au loc negocieri cu alte 25 de firme germane. Datorită acestor relații, Germania este partenerul comercial numărul unu pentru Ungaria, 28% din exporturile ungare ajungând în Germania, a mai spus Péter Szijjártó./rganciu/ilapadat
(MTI – 17 noiembrie)