Întâlnire Klaus Iohannis – experţi din domeniul sanitar, pe tema echipamentelor specifice secţiilor ATI

La Palatul Cotroceni are loc astăzi o întâlnire cu experții din domeniul sanitar pe tema echipamentelor specifice secțiilor de terapie intensivă. Reuniunea a fost anunțată ieri de președintele Klaus Iohannis, care a spus că are loc în contextul în care există numeroase probleme în domeniul ATI. Acestea țin în special de sistemele de gaze medicinale și de rețeaua electrică.

Klaus Iohannis: Am solicitat autorităților o analiză a situației reale a contractelor de service și mentenanță pentru echipamentele și aparatură medicală din dotarea spitalelor publice, aceasta pentru că, în condițiile finanțării deficitare, spitalele dau întotdeauna prioritate altor cheltuieli, astfel că fondurile pentru service și mentenanță sunt mereu insuficiente. Trebuie să găsim soluții urgente pentru rezolvarea acestor probleme, care au fost neglijate ani la rând.

Reporter: Întâlnirea are loc în contextul recentei tragedii de la Piatra Neamț. Klaus Iohannis consideră că o soluție pe termen lung pentru a preîntâmpina situații precum cea de acum câteva zile este preluarea coordonării actului medical înapoi la Ministerul Sănătății./apuscasu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 noiembrie