După alegerile prezidențiale din Republica Moldova nu ar trebui să excludem posibilitatea declanşării unei noi crize politice în această țară. Opinia respectivă a fost exprimată, în cadrul unui interviu acordat corespondentului Agenţiei de presă ROSBALT, de către expertul rus Evgheni Treşcenkov, candidat în științe istorice, conferenţiar şi profesor la Catedra de Relații Internaționale pentru spațiul post-sovietic al Universității de Stat din Sankt Petersburg, comentând astfel victoria obţinută de Maia Sandu.
„Ea și Igor Dodon au avut aceeaşi cadenţă în aceste alegeri. Cei doi nu reprezintă polii cei mai extremi ai politicii moldovenești, dar în ceea ce priveşte politica externă sunt adepţii unor orientări diferite”, a remarcat expertul.
„Igor Dodon este considerat un politician pro-rus, în timp ce Maia Sandu este în favoarea integrării europene.
De fapt, ambii sunt capabili să fie pragmatici, dacă situația în care se află o cere”, a mai adăugat analistul politic rus.
Evgheni Treşcenkov a amintit faptul că actualul guvern de la Chişinău este controlat de Partidul Socialist.
„Dodon este liderul informal al acestei formaţiuni politice, care are un Acord de asociere cu Uniunea Europeană, fiind chiar mult mai activă, faţă de adversarii săi pro-europeni”, a mai spus acesta. La 1 iulie 2016 a intrat pe deplin în vigoare Acordul de asociere UE-Republica Moldova cu zona sa de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare. Acordul a fost aplicat, în mod provizoriu, de la 1 septembrie 2014.
„Complexitatea situației actuale constă în faptul că atunci când președintele și guvernul au opinii diferite acest fapt are un impact extrem de negativ atât asupra politicii interne, cât și a politicii externe. Aceeaşi situație a fost în primii ani de guvernare ai lui Dodon, aflat în fruntea Preşedinţiei, el fiind ales în anul 2016 şi situaţia se poate repeta, devenind din nou aceeaşi în momentul de faţă”, a sugerat expertul.
În opinia sa, ar trebui să așteptăm negocierile dintre partidele politice cu privire la viitoarea coaliție guvernamentală.
„Partidul Democrat din Republica Moldova, care i-a ajutat în trecut pe socialiști să formeze actualul guvern, s-a retras recent din coaliție şi, în momentul de faţă, actuala componență a guvernului este amenințată.
În același timp, amintim că, în 2019, Dodon și Sandu au reușit chiar să lucreze împreună, dar colaborarea lor s-a încheiat în mod lamentabil cu o dezbinare. Amintim că atunci părțile pe care ei le reprezentau au ajuns la un acord referitor la cooperarea cu Rusia, cu UE și cu Statele Unite. Acesta a fost un caz unic în politica de la Chişinău, care însă nu a durat mult. Ca urmare, nu ar trebui să excludem o altă criză politică în R.Moldova”, a sugerat Evgheni Treşcenkov, candidat în științe istorice, conferenţiar şi profesor la Catedra de relații internaționale pentru spațiul post-sovietic al Universității de Stat din Sankt Petersburg, comentând victoria obţinută în alegeri de Maia Sandu.
El a menționat faptul că noul președinte Maia Sandu este demonizat intens în mass-media rusă, de exemplu, i se atribuie faptul că ar sprijini unirea țării cu România, atunci când a propus ca această chestiune să fie adusă în discuție la nivel național.
„Da, ea este un politician pro-occidental și un partener extrem de incomod pentru Kremlin. De exemplu, Sandu se pronunţă în favoarea retragerii forțelor ruseşti de menținere a păcii din Transnistria. Pe de altă parte, spre deosebire de Dodon și de majoritatea covârșitoare a altor politicieni moldoveni, noul președinte nu a fost încă afectat de scandalurile de corupție”, a conchis expertul.
Să reamintim că Maia Sandu, fostul premier al R.Moldova și lider al Partidului Acțiune și Solidaritate, a câștigat duminica trecută alegerile prezidențiale, acumulând 57,75% din voturile electoratului, în timp ce rivalul ei, președintele în exerciţiu Igor Dodon, a fost creditat cu 42,25% din sufragii./vdraguta/csimion
www.rosbalt.ru – 18 noiembrie